Păşunatul se prelungeşte

Timpul s-a răcit la începutul acestei săptămîni, iar agricultorii simt asta pe propria lor piele. Nu scapă de griji nici crescătorii de animale, care aşteaptă prelungirea sezonului de păşunat. Dacă condiţiile meteo vor fi favorabile speranţele lor nu vor fi înşelate, altfel vor fi obligaţi să apeleze deja la furajele depozitate pentru iarnă. Deocamdată, efectivele de animale mai pot ieşi pe păşunile naturale. Asta am constatat zilele trecute şi în hotarul municipiului Gherla, unde, în zona „Cărămidă” de la marginea oraşului, au fost scoase la păşunat 90 de vaci. Acolo există 69 hectare de păşune, toată suprafaţă fiind închiriată deţinătorilor de animale, iar Primăria nu mai are nici un hectar. Pe raza municipiului Gherla sînt peste 500 de bovine şi 3.500 ovine. Un efectiv destul de mare, dar trebuie să avem în vedere că majoritatea se află în posesia gospodarilor din cele 3 sate componente ale oraşului, Hăşdate, Băiţa şi Silivaş. În împrejurimile localităţii Băiţa se găsesc păşuni naturale pe nu mai puţin de 238 hectare, iar la Hăşdate sînt în evidenţă (cel puţin după ultimele evaluări) 109 hectare. Datorită secetei mari din această vară, pe multe porţiuni iarba pur şi simplu a „ars”, însă şi în aceste condiţii (între timp a mai şi plouat, cum a fost şi zilele trecute) bovinele şi ovinele mai au hrană destulă. Crescătorii de animale se gîndesc (este normal să fie aşa) la sezonul rece şi transportă fînul în gospodăriile lor.

În ceea ce piveşte starea de sănătate a animalelor, după cum ne spunea medicul veterinar dr. Iuliu Lupea, nu sînt probleme, la „Somvet” toate tratamentele şi vaccinările se fac la timpul potrivit şi în condiţi bune. Domnia sa urmăreşte în fiecare dimineaţă şi ieşirea animalelor pe păşune, avînd în vedere că trec chiar în faţa dispensarului veterinar de pe strada Livu Rebreanu, la ieşirea din oraş spre Fizeşu Gherlii.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie