Parteneriat între asociaţii patronale din România şi Slovacia

La sfârşitul săptămânii trecute, la Oradea s-a semnat Acordul de Parteneriat dintre confederaţiile patronale Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) și Entrepreneurs Association of Slovakia (EAS). Slovacia este a treia țară est europeană care, după Polonia și Ungaria, oficializează relațiile mediilor de afaceri prin semnarea unui acord cu UNPR. Acordul statutează modalităţile de conlucrare între cele două confederații, astfel încât între mediul de afaceri din cele două ţări să se realizeze pârghii de comunicare și acțiuni ce vor ajuta companiile să scurteze timpul de pătrundere pe cele două piețe și de găsire a unor parteneri serioși. Astfel, se va constitui o comisie româno-slovacă de oameni de afaceri, ce se va întâlni o dată la 6 luni pe teritoriul României și cel al Slovaciei, pentru a analiza oportunitățile de business dintre companiile din cele două ţări. De asemenea, se va stabili un calendar de activități comune, care să dinamizeze relațiile de afaceri dintre România și Slovacia.

Articole din aceeasi categorie