Pandemia favorizează comertul online

Companiile din Uniunea Europeană sunt din ce în ce mai dependente de vânzările online, cu scopul de a-şi maximiza profiturile, iar în 2018 aproximativ 17% din firmele din UE au raportat vânzări online de cel puţin 1% din cifra lor de afaceri, un procent similar cu cel din 2016 şi 2017, dar în creştere de la 13% în 2009.

Datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), arată că, pe fondul creşterii folosirii internetului şi a îmbunătăţirii standardelor de securitate, a devenit mai uşor pentru firmele din UE să-şi servească clienţii online. În timpul actualei pandemii de coronavirus (Covid-19), în condiţiile în care magazinele sunt închise şi consumatorii sunt afectaţi de restricţii, comerţul electronic ar urma să crească şi mai mult, se arată în comunicatul Eurostat.
Cu 36% din companii care vindeau online în 2018, în creştere de la 31% în 2017, Irlanda înregistrează cel mai ridicat procent în rândul statelor membre ale UE, fiind urmată de Danemarca (34%) şi Suedia (31%). La polul opus, cu cel mai redus procent, s-au situat Bulgaria (7%), Luxemburg şi Grecia (ambele cu 9%), Italia (10%), Letonia (11%), Slovacia şi România (ambele cu 12%).
Cel mai semnificativ avans al firmelor care vând online (cel puţin 1% din cifra lor de afaceri) s-a înregistrat în Austria (şase puncte procentuale, de la 14% în 2017 la 20% în 2018). Luând în considerare localizarea clienţilor, cel mai mult companiile vând către clienţii din propria lor ţară (19% din firme), fiind mai puţin frecvente vânzările către clienţii din alte state ale UE (9%) sau restul lumii (5%).

Articole din aceeasi categorie