Marile proiecte care vor schimba faţa oraşului Cluj-Napoca, în 2020

Municipalitatea clujeană are planuri mari pentru 2020. Mai multe străzi din centru vor fi modernizate, primul cartier ridicat de la zero în România, în ultimii 30 de ani, va prinde contur, iar în mai multe zone din oraş vor fi amenajate noi parcuri.
Astfel, anul viitor vor fi demarate câteva proiecte deosebit de importante, în timp ce altele începute deja, vor fi finalizate.

Un proiect strategic al oraşului este reamenajarea malurilor Someşului, o iniţiativă câştigată în urma unui concurs internaţional de soluţii de către o echipă de arhitecţi spanioli. “În acest moment s-a finalizat proiectul tehnic, urmează să obţinem autorizaţia de construire în luna ianuarie, iar în februarie-martie să lansăm licitaţia pentru execuţia lucrărilor de reamenajare a malurilor Someşului. Este un proiect în două etape, în valoare de peste 30 de milioane euro şi presupune reamenajarea a două tronsoane mari ale Someşului, primul tronson de la intrare în oraş dinspre comuna Floreşti până la Podul Horea şi un al doilea tronson în zona Parcului Armătura”, a declarat pentru Făclia de Cluj, Ovidiu Cîmpean, director de dezvoltare în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca și coordonatorul Centrului de Inovare și Imaginație Civică.
Proiectul îşi propune transformarea culoarului râului Someş într-un culoar verde de mobilitate urbană sustenabilă, cu peste 15 kilometri pistă de biciclete, alei pietonale şi mobilier urban. Tot aici va fi instalat un sistem de iluminat cu tehnologie LED, vor fi plantaţi peste 2000 de arbori şi va fi reamenajat platoul Sălii Sporturilor.

Un alt proiect deosebit de important pentru clujeni, pe care municipalitatea îl va avea în vedere anul viitor, este reamenajarea Parcului Feroviarilor, care vine, practic, în completarea celui privind reamenajarea malurilor Someşului. Este vorba de o iniţiativă în valoare de peste 12 milioane euro. “Vom finaliza proiectul tehnic în luna februarie, urmând ca în martie-aprilie să lansăm licitaţia pentru execuţia lucrărilor”, a mai subliniat Ovidiu Câmpean.

Primul cartier construit de la zero, în ultimii 30 de ani

Un proiect de viitor, pe termen mediu şi lung, este realizarea Planului Urbanistic Zonal pentru cartierul Sopor, un cartier cu peste 250 de hectare, pentru care se va semna contractul pentru realizarea Masterplanului, a Planului Urbanistic Zonal şi a strategiei de implementare a Planului Urbanistic Zonal. Pe parcursul anului 2020, vor exista dezbateri şi întâlniri atât cu clujenii, cât şi cu specialiştii şi cu proprietarii terenurilor pentru a găsi cele mai bune soluţii de gândire a noului cartier.

Tot anul viitor se vor face paşi pentru realizarea Parcului Est, un parc de peste 46 de hectare, cerut de clujeni. “Deja am lansat un chestionar cu cinci întrebări despre Parcul Est, care este disponibil pe site-ul primăriei, urmând ca în luna ianuarie să avem o dezbatere publică cu cei interesaţi despre cum va arăta viitorul parc. În perioada iunie-iulie va fi lansat concursul de soluţii pentru a găsi cele mai bune propuneri de amenajare a acestui parc”, a spus Ovidiu Cîmpean.

Parcuri în fiecare cartier

Alte proiecte importante în derulare şi în pregătire sunt reamenajarea dealului Cetăţuii şi amenajarea unor parcuri în fiecare cartier din oraş. “Vom finaliza lucrările la Parcul Între Lacuri, iar pentru Parcul Tineretului din zona Bulevardul Muncii vom demara lucrările de amenajare. De asemenea, vor continua demersurile pentru amenajarea parcului sportiv La terenuri sau a celui din cartierul Zorilor”, a afirmat Ovidiu Cîmpean.

Mai multe străzi din centru, în reabilitare

Municipalitatea clujeană îşi mai propune să finalizeze proiectul de reamenajare a străzilor Ferdinand, Tipografiei, Emile Zola, Sextil Puşcariu, proiect aflat deja în lucru şi să demareze lucrările şi pentru amenajarea Pieţei Lucian Blaga, străzii Petru Maior, Napoca, Emil Isac şi a unui tronson din strada Republicii care va face conexiunea cu strada Avram Iancu.
Tot anul viitor se va lansa şi licitaţia pentru execuţia lucrărilor de amenajare şi de pietonalizare a străzii Kogălniceanu, un alt proiect foarte important pentru clujeni, reieşit tot în urma unei concurs internaţional de soluţii. “Este, în acest moment, în faza finală de realizare a proiectului tehnic şi de obţinere a tuturor avizelor, urmând ca în prima parte a anului să lansăm licitaţia şi aici. De asemenea, acest proiect cuprinde toate străzile adiacente străzii Kogălniceanu, dar şi strada Universităţii sau strada Bolyai Ianos.
În urma bugetării participative de anul trecut, am introdus şi strada Iuliu Maniu, care va fi reamenajată. Intră în proiectare, am semnat un contract pentru studiul de fezabilitate şi anul viitor se va lucra la studiul de fezabilitate (vom intra şi în dezbatere publică), cu privire la reamenajarea Parcului Caragiale”, a mai precizat Ovidiu Cîmpean.

Prima stradă smart, finalizată anul viitor

Prima stradă smart din Cluj-Napoca, Molnar Piuariu, urmează să fie finalizată tot în cursul anului viitor. Este vorba de un proiect pilot care, dacă va avea succes, va fi replicat şi în celelalte cartiere din oraş. “Anul viitor va fi finalizată strada Molnar Piuariu, în acest moment este în lucru, au fost schimbate şi modernizate toate reţelele de utilităţi, urmând ca, atunci când vremea ne va permite, să intrăm cu lucrările de pavaj, plantări de arbori sau modernizarea iluminatului cu tehnologie LED”, a completat Ovidiu Cîmpean.

Anca M. Colibăşanu

Articole din aceeasi categorie

One Response to Marile proiecte care vor schimba faţa oraşului Cluj-Napoca, în 2020

  1. ovi

    Da de str. A Vlahuta ati uitat. Cand mergi cu autobusele Ratuc t- zguduie toti creierii… Bocule hai si fa proba paharului cu apa…