Lipsa de personal – una dintre principalele probleme ale firmelor româneşti

Şapte din zece angajatori din România au avut profituri şi cifre de afaceri mai mici, motivele principale fiind criza de specialişti şi deficitul de forţă de muncă de pe piaţă.

Din datele celui mai recent sondaj efectuat de platforma autohtonă de recrutare online BestJobs, 44% dintre angajatori au arătat că lipsa forţei de muncă suficiente sau adecvate a afectat cu până la 10% profitul anual al companiei, în timp ce alţi 15% au spus că impactul a fost şi mai mare, de până la 20%. În acelaşi timp, 8% dintre cei intervievaţi a menţionat faptul că şi acest prag a fost depăşit, chiar peste nivelul de 30%. Doar o treime dintre respondenţi au spus că nu au fost afectaţi, în acest sens.
Pentru a compensa deficitul de angajaţi, aproximativ o treime dintre angajatori au recrutat oameni nespecializaţi pe domeniul solicitat, dar pe care i-au instruit intern, iar alţi 13,6% au angajat mai mulţi studenţi sau au reconvertit profesional o parte dintre angajaţi, pentru a acoperi domeniul unde le lipseau specialişti, conform răspunsurilor oferite de 13,1% dintre angajatori. Totodată, pentru 11,4%, soluţia a fost să angajeze mai mulţi oameni din împrejurimi, care fac naveta zilnic. De asemenea, aproape 9% au investit mai mult în tehnologie, pentru a înlocui resursa umană.
Cel mai greu, se găsesc angajaţi în domeniile: producţie, vânzări, IT, inginerie, logistică, financiar-contabil şi customer service. Nivelul de experienţă cel mai greu de recrutat este mid-level (52,5% dintre respondenţi), entry-level (27,7%) şi senior level (19,8%).
Peste jumătate dintre companii (53,5%) sunt de părere că principala cauză pentru care nu reuşesc să ocupe în timp util posturile disponibile o reprezintă faptul că potenţialii angajaţi, mai ales dintre cei tineri, au aşteptări prea mari în raport cu abilităţile sau specializările lor.
În ceea ce priveşte deficitul de angajaţi la nivel de piaţă, cei mai mulţi dintre respondenţi (33%) cred că principala cauză o reprezintă lipsa de interes din partea forţei de muncă inactive profesional în a se califica. Alţi 25,7% spun că principalul motiv îl reprezintă salariile prea mici care pot fi oferite de angajatori, iar alte cauze sunt emigrarea specialiştilor (24%), dar şi închiderea şcolilor profesionale (12%).
La momentul realizării sondajului, opt din zece angajatori aveau până la zece posturi vacante, în jumătate dintre cazuri fiind nevoie de între 1 şi 5 angajaţi pentru fiecare post. Cele mai multe posturi disponibile erau în departamentele: vânzări, producţie, inginerie, administrativ, financiar-contabil, IT şi logistică.

Articole din aceeasi categorie