Life is Hard reprezintă România la European Business Awards

Compania Life is Hard, care face parte din Grupul de companii APS, condus de antreprenorul clujean Cătălin Chiș, a fost desemnată recent “National Winner” în ediția 2017-2018 a European Business Awards – cea mai mare competiție de business din Europa – și va reprezenta România în finală, la categoria The Award for Innovation.

European Business Awards (EBA) premiază performanța, inovația și etica în business, iar la ediția de anul acesta au aplicat 2.898 companii din 34 țări, România participând cu 105 aplicanți.

În cadrul jurizării sunt desemnați câștigători nationali pentru fiecare țară participantă, iar în finala compeției sunt premiate cele mai performante 12 companii din Europa la nivel de inovație, implicare socială, dezvoltare de business. În perioada 22-23 mai, Life is Hard va participa la runda finală de jurizare, organizată la Varșovia și de asemenea la Sumit-ul de business, respectiv Gala în cadrul căreia vor fi anunțați oficial câștigătorii ediției 2018 a European Business Awards. The European Business Awards se află anul acesta la a 11-a ediție, iar scopul său principal este acela de a susține dezvoltarea unei comunități de business puternice în Europa, prin recunoașterea și promovarea excelenței în afaceri.

Articole din aceeasi categorie