Kaufland majorează „brutul” din companie la 3.650 lei

Compania Kaufland România a anunţat că începând cu 1 martie, majorează venitul minim brut la 3.650 lei şi crează 1.000 de noi slujbe.

Începând cu 1 martie 2020, venitul minim brut în companie Kaufland va fi de 3.650 lei, şi poate crește în funcție de specificul socio-economic al fiecărei regiuni din țară. Ca urmare a planurilor de extindere prevăzute pentru acest an, care presupun deschiderea de noi magazine la nivelul întregii țări, compania va crea peste 1.000 de noi locuri de muncă în România.

Program de angajare a persoanelor cu dizabilități

Kaufland a lansat recent un program de includere în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi, prin care au fost create peste 500 de posturi adaptate diferitelor tipuri de dizabilități.

În plus, Kaufland a demarat și o serie de inițiative prin care își dorește să contribuie la susținerea dezvoltării sistemului educațional românesc. Unul dintre proiectele lansate în acest scop, cu sprijinul Academiei de Studii Economice București și a altor actori din mediul academic și comercial din România, își propune introducerea studiului dual la nivel universitar ca alternativă la învățământul tradițional existent în prezent pe acest segment.

Kaufland, „Angajator de Top” în Europa

Kaufland a câștigat, pentru al cincilea an consecutiv, certificarea „Angajator de Top” în România și, pentru al doilea an la rând, pe cea de „Angajator de Top” în Europa, devenind singura companie din retailul românesc care a atins acest record. Pentru a obține cele două distincții, Kaufland România a trecut printr-un proces de auditare realizat de Top Employers Institute, o organizaţie independentă din Olanda, în cadrul căruia au fost analizate și evaluate practicile de resurse umane, pachetele salariale şi beneficiile oferite, condiţiile de muncă, programele de formare profesională şi oportunităţile de dezvoltare în companie, alături de studierea culturii organizaţionale.

Articole din aceeasi categorie