Jucător de la CFR Cluj care l-a refuzat pe Contra

  • Trei din componenții campioanei României, respectiv Ciprian Deac, Alex Păun și Mihai Bordeianu, au făcut parte din lotul celor 13 jucători care au participat la primul antrenament al „tricolorilor”, supervizat de selecționerul Cosmin Contra și cel mai proaspăt membru al staff-ului tehnic, fostul antrenor al Universității Cluj, Bogdan Lobonț. Vă reamintim că Păun și Bordeianu se află la prima selecție. Din totalul celor 24 de jucători convocați, 19 evoluează în străinătate. Pentru prima dată în istoria naționalei, Dinamo și FCSB nu au nici un jucător selecționat.

 

Treisprezece din cei 24 de jucători convocaţi de selecţionerul Cosmin Contra au fost prezenţi, duminică searaă, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, la primul antrenament al echipei naţionale a României înaintea partidelor cu Spania şi Malta, din preliminariile Campionatului European de anul viitor. Ședinţa de pregătire a durat puțin peste o oră și a fost deschisă integral publicului, iar cei 13 jucători angrenați au fost Ciprian Tătăruşanu, George Puşcaş, Adrian Rus, Alex Păun, Vlad Chiricheş, Ionuţ Nedelcearu, Alexandru Cicâldău, Alexandru Maxim, Gheorghe Grozav, Ciprian Deac, Florin Andone, Paul Anton şi Mihai Bordeianu. Restul jucătorilor selecţionaţi pentru această acţiune s-au alăturat lotului pe parcursul zilei de ieri, dar va fi completat astăzi. Vă reamintim că cei 24 de fotbalişti convocaţi de Cosmin Contra sunt următorii: portari – Ciprian Tătăruşanu (Olympique Lyon), Florin Niţă (Sparta Praga), Ionuţ Radu (Genoa); fundaşi – Romario Benzar (Lecce), Vlad Chiricheş (SSC Napoli), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Dragoş Grigore (Ludogoreţ Razgrad), Adrian Rus (Mol Fehervar), Alin Toşca (Gazisehir Gaziantep), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe); mijlocaşi – Alexandru Chipciu (Anderlecht Bruxelles), Răzvan Marin (Ajax Amsterdam), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) Mihai Bordeianu (CFR Cluj), Paul Anton (Krîlia Sovetov), Ciprian Deac (CFR Cluj), Ianis Hagi (Genk), Alexandru Maxim (TSV Mainz), Gheorghe Grozav (Kisvarda), Adrian Păun (CFR Cluj); atacanţi – Claudiu Keşeru (Ludogoreţ Razgrad), George Puşcaş (Reading), Florin Andone (Brighton). România întâlneşte selecţionata Spaniei pe  5 septembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, şi reprezentativa Maltei pe 8 septembrie, de la ora 19:00, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, în cadrul grupei F. Înaintea celor două confruntări, România e a treia în grupă, cu 7 puncte, după Spania și Suedia, ibericii având maxim de puncte după patru jocuri.

 

 

Contra: ”Cu o organizare bună putem contracara forța și calitatea Spaniei”

 

Cosmin Contra a fost provocat să răspundă la câteva întrebări la finalul sesiunii de antrenament, iar selecționerul le-a vorbit jurnaliștilor despre meciul cu Spania și a dorit să lămurească problema în privința absenței din lot a jucătorilor de la FCSB și Dinamo. Potrivit lui Contra, Spania este o echipă de speriat, iar pentru a obține un rezultat pozitiv, acest lucru însemnând și o remiză, e nevoie ca România să facă un meci perfect. În accepțiunea selecționerului, forța și calitatea Spaniei pot fi contracarate cu o organizare bună, însă nu trebuie eliminată din ecuație șansa: ”Putem spera ca Spania să nu prindă o zi foarte bună și atunci ne putem gândi la un rezultat pozitiv. Noi am jucat bine împotriva echipelor tehnice. Probleme pentru noi apar contra formațiilor nordice, care se bazează pe forță în principal”. Acesta a mai spus că meciul cu Spania nu e cel mai important al carierei, dar nu a ascuns faptul că e o confruntare specială, ținând cont de faptul că a evoluat mulți ani în „Primera Division” și a antrenat-o pe Getafe: ”Am studiat lotul Spaniei și am constatat că sunt jucători care mi-au fost elevi la Getafe, iar acest lucru chiar mă bucură, e o satisfacție personală”.

 

Explicația selecționerului privind absența jucătorilor de la Dinamo și FCSB

 

Contra nu a ocolit subiectul legat de absența din lot a jucătorilor de la cele mai importante cluburi ale României, Dinamo și FCSB și chiar a dorit să lămurească această problemă. ”Respect cele două cluburi de tradiție ale fotbalului românesc, dar trebuie să recunoaștem că nu trec printr-o perioadă foarte bună, iar în selecția pe care o fac țin cont de mai multe aspecte, de pregătirea fizică, de potențialul de moment al jucătorului și evident de rezultatele echipei la care activează. Atât Dinamo, cât și FCSB au jucători de calitate, individualități, jucători eligibili pentru națională, dar am considerat că pe posturile respective sunt în acest moment acoperit și am fotbaliști mai bine pregătiți”. Cosmin Contra a mărturisit că Dan Nistor s-a aflat pe o listă de așteptare, dar a luat în calcul perioada lungă de inactivitate a jucătorului de la Dinamo: ”Pur și simplu nu am vrut să-l forțez, dar e un jucător pe care îl am în vedere”. Contra l-a nominalizat și pe Florinel Coman, potrivit căruia este în acest moment singurul jucător de la FCSB care ar putea face pasul la națională. Selecționerul a mai spus că în privința lui Coman a avut o discuție cu Mirel Rădoi și a decis de comun acord cu acesta să-l lase la reprezentativa de tineret.

Laude la adresa unui jucător al campioanei

Selecţionerul a dezvăluit că jucătorul formaţiei CFR Cluj, George Ţucudean, i-a solicitat să nu îl convoace: „Există explicaţii medicale pentru absenţa lui. Dacă el va considera necesar să le spună, le va spune. Dacă nu, eu îi respect intimitatea. E un lucru între mine şi el. Dacă va dori să explice de ce mi-a cerut să nu vină la echipa naţională, atunci va explica. Pentru că el mi-a cerut să nu vină”. În schimb, a precizat că fotbalistul campioanei României, Adrian Păun, a meritat convocarea. „Păun în momentul de faţă este unul dintre jucătorii cei mai în formă din campionatul intern. El a venit pe merit la echipa naţională. E unul dintre golgheterii Ligii I, în ultimele meciuri a tot marcat şi a dat pase de gol”.

 

 

Cristian FOCȘANU 

Articole din aceeasi categorie

One Response to Jucător de la CFR Cluj care l-a refuzat pe Contra

  1. Scena9

    Cánd a jucat Alexandru Maxim (TSV Mainz) ultimul meci ???