IT-ştii pleacă pe capete din România

Peste 37.000 de profesionişti IT au plecat din România în ultimii 20 de ani, în timp ce deficitul anual al angajaţilor din industria de profil este de aproape 15.500, arată un studiu de specialitate, prezentat, marţi, într-o conferinţă.

Potrivit datelor studiului „Scaling Up”, întocmit de Codecool şi Brainspotting, 15.467 de oameni lipsesc din industria IT în fiecare an, însă aceste date nu includ absolvenţii de facultate. Pe acest fond, s-a ajuns la concluzia că 37.031 de profesionişti IT au plecat din România în ultimii 20 de ani, dintre care 30% sunt în SUA şi Canada, 60% în Europa (13% numai în Marea Britanie), iar restul de 10% în ţări asiatice şi în alte zone.
Conform cercetării, cea mai importantă barieră identificată de 6 din 10 companii de IT din România se referă la complexitatea abilităţilor din piaţă. De asemenea, circa 50% dintre companiile intervievate susţin că sunt limitate de aşteptările salariale, care tind să fie mai mari decât abilităţile identificate.

Din punct de vedere al satisfacţiei legate de pregătirea profesională a angajaţilor, companiile sunt mulţumite. Majoritatea companiilor din România (80%) susţin că completează bine sistemul educaţional, jumătate dintre acestea se concentrează pe campanii de a educa angajaţii şi au parteneriate cu universităţile, iar 40% se concentrează pe recrutări de absolvenţi. Pe de altă parte, 60% dintre companii consideră că trebuie crescut numărul de absolvenţi, un procent similar fiind de părere că trebuie menţinută scutirea de taxe. În timp ce 50% dintre companii vor să fie încurajată reconversia profesională, pentru 40% este importantă încurajarea IT-iştilor de a se întoarce în ţară.
În ceea ce priveşte planurile de creştere ale companiilor IT din România, acestea vizează un salt de circa 17,5%, în următorii trei ani.

Articole din aceeasi categorie