Investiție de 30 milioane de euro într-un Centru de inginerie din Cluj-Napoca

După finalizarea unei investiții de 30 milioane euro, joi Bosch și-a inaugurat oficial noua clădire de birouri a Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca, unde, deocamdată, sunt găzduiți 500 de angajați.

Noua clădire, a cărei construcție a început în martie 2018 și a fost finalizată în februarie acest an, are o suprafață totală construită de 17.500 de metri pătrați, cu peste 10.000 de metri pătrați de spații de birouri moderne, personalizate, concentrate în zone de lucru interconectate. Clădirea este situată în incinta campusului de software DaVinci Plaza, și găzduiește peste 500 din cei aproximativ 800 de angajați ai Centruluiu de Inginerie, relocați din alte clădiri din oraș.

Mihai Boldijar_director general Bosch Romania

Bosch continuă să vadă un potențial considerabil în România, iar inaugurarea noului sediu al Centrului de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca subliniază angajamentul nostru față de țară”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch și reprezentantul Grupului Bosch în România.

Alături de spații de lucru (birouri comune și spațiile deschise, săli de ședințe, de training și zone de relaxare), clădirea dispune și de alte facilități, precum parcare subterană, centru medical, zonă de gimnastică și spații personalizate, cum sunt zonele de tip Design Thinking sau Hub-ul de Inginerie, care vor servi atât la dezvoltarea proiectelor interne, cât și ca loc pentru evenimente – hackatoane, concursuri academice sau alte proiecte dedicate studenților. De remarcat că circa 70% din mobilierul din birouri a fost realizat de mici producători locali.

„Sunt mândru să inaugurăm astăzi această nouă clădire în care peste 500 dintre cei 800 de colegi ai noștri lucrează la cele mai noi proiecte de tehnologie de mobilitate, contribuind la modelarea viitorului conducerii automatizate și conectate.”, a afirmat Dennis Raabe, fostul director al Centrului de Inginerie Bosch Cluj, care a finalizat cu succes acest proiect, aflat acum la final de mandat.

Dennis Raabe_fostul director al Centrului de Inginerie

Noul director al Centrului este Frank Wolf, care activează în concern de peste 20 de ani și anterior s-a ocupat de dezvoltare software pentru Transmission Control Systems.

Parteneriate cu universitățile clujene

Bosch dezvoltă, din 2013, parteneriate cu universitățile din Cluj-Napoca. În prezent, sunt în derulare trei programe de masterat și trei cursuri universitare dezvoltate cu Universitatea Tehnică și Universitatea Babeș-Bolyai. Compania oferă studenților, anual, peste 50 de burse.

Centrul de Ingineriej acordă importanță inovării continue şi lucrează la proiecte de tehnologie de ultimă generaţie. Având o colaborare strânsă cu alte centre de cercetare şi dezvoltare din rețeaua globală Bosch, dar şi cu fabrica din Jucu, inginerii Centrului din Cluj-Napoca dezvoltă produse de software, hardware, ingineria fiabilității şi mecanică. Tehnologia pentru conducerea autonomă, conectată, Internetul lucrurilor, industria conectată şi vehiculele electrice, sunt câteva exemple din portofoliul de inginerie Bosch din Cluj-Napoca.

Frank Wolf_directorul Centrului de Inginerie

Un sfert de secol în România

Grupul Bosch este prezent de peste 25 de ani în România, unde are peste 8.000 de angajaţi în 5 unităţi, în Cluj-Napoca, Jucu, Blaj, Timişoara și Bucureşti. În 2019, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 436 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au ajuns la 1,4 miliarde de euro.

V.D.

Articole din aceeasi categorie