Infractorii cibernetici vizează datele finaciare ale companiilor

Peste jumătate din volumul total de atacuri de phishing, înregistrat la nivel mondial în ultimul trimestru al anului trecut, a fost reprezentat de încercări de încărcare a paginilor web de acest tip, care urmăreau să fure date financiare şi conturile pentru bănci şi magazine online.

Phishing-ul – un tip de atac cibernetic care vizează obţinerea de date personale prin deghizarea sub numele unor organizaţii legitime – este unul dintre cele mai populare tipuri de atacuri şi are scopul de a colecta date care pot fi utilizate pentru a accesa conturile bancare ale victimelor.
Datele companiei de securitate cibernetică Kaspersky relevă că, în ultimele trei luni din 2019, la nivel mondial, 52,61% din volumul total al atacurilor cibernetice au fost încercări de încărcare a paginilor web de tip phishing, care urmăreau să fure date financiare şi conturile pentru bănci şi magazine online, creşterea faţă de trimestrul precedent fiind de 9,42%.
Pentru a evita problemele în astfel de situaţii, experţii recomandă, printre altele: să nu vizitaţi un site web până nu sunteţi siguri că este legitim şi începe cu „?https”, să verificaţi autenticitatea paginii web, verificaţi atent formatul adresei URL sau ortografia numelui companiei, citiţi recenziile şi verificaţi datele de înregistrare ale domeniului înainte de a începe orice descărcare, fiţi atenţi la anunţurile oficiale de vânzare a biletelor, încercaţi să cunoaşteţi valoarea reală a biletului, pentru a nu fi tentaţi să achiziţionaţi o opţiune mai ieftină (aceasta este, de obicei, prea bună pentru a fi adevărată), obţineţi un card bancar special pentru achiziţionarea de bilete la evenimente şi alte activităţi de divertisment, dacă primiţi un link de la un prieten sau un coleg, care se presupune că v-ar duce către pagina evenimentului, asiguraţi-vă că ei sunt cu adevărat cei care au trimis acea adresă, utilizaţi o soluţie de securitate fiabilă pentru a vă proteja dispozitivele de o gamă largă de ameninţări, inclusiv de activităţile de phishing.

Articole din aceeasi categorie