Începe Street Food Festival

Street Food Festival Cluj-Napoca revine cu o ediție specială de toamnă, în perioada 10-13 octombrie, pe Aleea Stadionului. La festivalul vor fi prezente peste 80 de food truck-uri cu rețete din toate colțurile lumii, care propun o mulţime de bunătăţi culinare, însoţite de must proaspăt şi muzică, într-o ambianţă inedită, din care nu vor lipsi construcțiile din baloți de paie. Cei prezenţi vor putea face ocolul culinar al lumii și se vor putea bucura şi de zonele tematice Little Asia, Cabrones, La vita e bella sau American Dream.

Alte atracţii sunt zona Octombrie, cu decor special în culorile toamne, Tarabe de Toamnăunde producătorii locali prezintă produse bio, must, dar și alte bunătăți, Ceva dulce – zona de poveste, cu dulciuri și bunătăți şi Copilării, spaţiu dedicat celor mici, unde îi așteaptă în fiecare zi spectacole și teatru de păpuși, ateliere de muzică, defilări cu păpuși uriașe, ateliere de mini-golf, ateliere de creație sau magie.

În fiecare seară pe scenă vor urca artiști precum Vița de Vie, Luiza Zan, Feli, Otherside, Maru, Mădălina Pavăl, Jazzybit, Ana & The Changes sau Mirrar.

Să mai spunem că Primăria Cluj-Napoca a anunțat instituirea unor restricții de circulație cu ocazia evenimentului. Circulația auto va fi închisă pe Aleea Stadion până luni, 14 octombrie, ora 4,30.

V.D.

Articole din aceeasi categorie