În prag de sărbători, unele magazine le vând clujenilor alimente expirate

    Poliţiştii locali au retras marfa neconformă şi au dat amenzi de aproape 20.000 de lei

    În doar trei zile, respectiv de luni şi pînă miercuri inclusiv, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie comercială au desfăşurat o amplă acţiune de verificare a magazinelor cu profil alimentar, din toate cartierele clujene, control care a vizat, în special, verificarea respectării termenelor de valabilitate ale produselor comercializate, informează municipalitatea clujeană, printr-un comunicat de presă.
Potrivit documentului menţionat, inspectorii au controlat 36 de agenţi economici. În urma verificărilor s-a constatat că 15 magazine comercializau produse alimentare cu termene de valabilitate expirate sau fără menţionarea termenelor de valabilitate, sau nu aveau produsele etichetate conform legislaţiei în vigoare, respectiv mezeluri, carne şi organe congelate, aluat foietaj şi alte produse de patiserie. De asemenea, controalele au scos la iveală faptul că două magazine nu deţineau acordul de funcţionare şi aprobarea orarului eliberat de Primăria municipiului Cluj-Napoca, iar unul dintre magazine utiliza cântare neverificate metrologic la termen. „Pentru neregulile constatate au fost încheiat 18 procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 19.900 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 150/2009 şi ale O.G. nr. 99/2000 republicată. Marfa neconformă normelor legale a fost retrasă de la vânzare”, se arată în comunicatul municipalităţii, precizându-se că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare.
A.S.

Articole din aceeasi categorie