Împădurire pe 24 de hectare în zona Gherlei

În fiecare an, în „Luna pădurii” au loc şi acţiuni de împădurire în care sunt implicaţi cei 32 de angajaţi ai Ocolului Silvic Gherla. În cadrul celor 4 districte silvice din zona Gherlei vor fi împădurile 24 de hectare, din care 6 hectare teren privat, cu diferite specii de puieţi – gorun, frasin, fag şi paltin. Până în prezent cele mai bune rezultate a obţinut Districtul Ţaga, unde, sub conducerea pădurarului Daniel Oltean, au fost plantate peste 5 hectare de teren în împrejurimile comunelor Sânmărtin şi Fizeu Gherlii. Pădurarii Districtului Bonţida lucrează în zona comunei Panticeu, iar la Bonţida, sub îndrumarea silvicultorului Alexandru Blaga, au fost plantaţi mii de puieţi de fag şi gorun pe Valea Someşului Mic.

Pădurarii Ocolului Silvic Gherla mai desfăşoară şi alte activităţi în această perioadă, una din acestea fiind protejarea şi ocrotirea pădurilor şi regenerarea vechilor plantaţii. Cunoscută în trecut sub numele de „Sărbătoarea sădirii arborelui”, „Luna pădurii” a fost iniţiată în America, în 1872, de ministrul agriculturii din aceea vreme, Sterling Morton. În anii comunismului a fost considerată o acţiune de masă, la astfel de lucrări participând locuitorii satelor şi elevii şcolilor.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie