Ghidului solicitantului pentru investiții agricole finanțate prin PNDR 2020

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finanțarea investițiilor agricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), respectiv pentru instalarea tinerilor fermieri (submăsura 6.1) și pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3). Ghidurile sunt publicate pe pagina de internet a AFIR, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, şi sunt valabile pentru sesiunea de primire a cererilor de finanțare din acest an. Conform Regulamentului de organizare și funcționare a selecției și a verificării contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din cadrul PNDR 2020, sesiunea de primire a proiectelor se deschide după cel puțin 7 zile de la data publicării versiunilor finale ale Ghidurilor solicitantului pe pagina de internet a AFIR. Finanțarea aferentă sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” este 100% nerambursabilă și este în valoare de maxim 50.000 euro. Se acordă sub formă de primă în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 25% din cuantumul sprijinului în maximum trei ani de la primirea deciziei de finanțare. Pentru sM 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sprijinul financiar este 100% nerambursabil, în valoare de 15.000 euro și se acordă în două tranșe: 75% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și apoi 25% din cuantumul sprijinului.

Articole din aceeasi categorie