Gherlenii cumpără carne de miel de la stâne

În acest an, din cauza epidemiei, Târgul de animale (Oborul) de la marginea municipiului Gherla nu este deschis în preajma Sărbătorilor Pascale. Dacă în alţi ani, prin grija Primăriei, animalele au fost sacrificate la faţa locului în condiţii bune, acum locaţia respectivă nu mai este disponibilă. În această situaţie, gherlenii (dar şi locuitorii din satele vecine) sunt obligaţi să se deplaseze la fermele (stânele) din împrejurimile oraşului. Peste tot, de la Jucu până la Dej, pe marginea şoselei naţionale găseşti câte o stână de oi, unde este marfă din belşug, adică miei pentru Paşte. Acolo este admisă sacrificarea animalelor, desigur, în condiţiile existenţei unei autorizaţieii emisă de Direcţia Sanitar-Veterinară. Unii fermieri transportă carnea la domiciliul clienţilor, respectând regulile de igienă şi distanţa minimă stabilită de autorităţi.

Datorită medicilor veterinari din Gherla şi a specialiştilor Circumscripţiei Sanitar-Veterinare, pe raza oraşului nu au fost probleme deosebite cu ocazia Paştelui Catolic şi, sperăm, ca nici în aceste zile premergătoare Sărbătorilor Pascale ortodoxe să nu avem neplăceri.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie