FSEGA organizează conferinţa inţeternaţională ,,Economics of Grids, Clouds, Systems and Services”

Departamentul de Informatică Economică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai găzduieşte, în perioada 15-17 septembrie, cea de-a 12-a ediţie a conferinţei ,,Economics of Grids, Clouds, Systems and Services” (GECON 2015).

Conferința se adresează cercetătorilor din întreaga lume din domeniul informaticii (sisteme distribuite de tip grid și cloud computing) și prezintă dezvoltări tehnologice legate de soluții bazate pe principii economice, aplicații ale acestor sisteme în economie și societate, analize economice, modele de business. Programul conferinței include prezentări susținute de participanți din 10 țări, de la universități și institute de cercetare prestigioase din lume.

Cea de-a 12-a ediţie a conferinței urmează după evenimente similare organizate în anii anteriori în Cardiff (Ţara Galilor), Zaragoza (Spania), Berlin (Germania), Paphos (Cipru), Ischia (Italia), Delft (Olanda), Las Palmas (Spania), Rennes (Franța), Singapore și Seul (Corea de Sud). Recunoașterea internațională a conferinței se datorează prestigiului deţinut de comitetul științific, faptului că lucrările prezentate vor fi publicate în cadrul seriei Springer Lecture Notes în Computer Science, iar după conferință vor fi publicate două numere speciale în reviste de top mondial precum Future Generation Computer Systems de la Elsevier și Electronic Markets de la Springer.

Detalii privind manifestarea științifică GECON 2015 se găsesc pe site-ul evenimentului, la adresa http://gecon-conference.org/gecon2015/.

Articole din aceeasi categorie