Fotbal Liga I – 30 “U” Cluj – Gaz Metan Mediaş 1:1 (1:0)

U” Cluj şi păguboasa tactică a menţinerii rezultatului. Egalul care nu ajută …

duminică, 3 mai, Cluj Arena, spectatori 3500 * “U” Cluj : Veselovsky/cpt – Jovanovic, Skvorc, Munteanu, Bambara – Lungu, Cristocea (59′ Costin) – Viveiros (90′ Calcan), Ceppelini, Mengolo – Vlad Morar (87′ Lemnaru), antrenor Adrian Falub, secunzi Cristi Pojar, Marius Popescu. Gaz Metan Mediaş : Pleşca/cpt – Zaharia, Muth, Abrudan (78′ Avram), Buzean (60′ C. Petre) – Elton, Tahar – Muntean, Curtean (70′ Figliomeni), Llullaku – Dan Roman, antrenor Ion Balaur * arbitru Alexandru Tudor (Bucureşti) 7 * asistenţi Aurel Oniţa 7 (Constanţa), Mircea Orbuleţ 7 (Bucureşti) * observatori Adrian Vidan (Bucureşti, FRF), Aurel Beldeanu (Craiova, LPF) * marcatori Vlad Morar (3′) // Llullaku (85′, pen) * cartonaşe galbene V. Morar (73′), Skvorc (77′), Jovanovic (90’+3), Bambara (84′) // Curtean (43′), C. Petre (78′), Zaharia (89′), Figliomeni (90’+1) * faulturi 11:14 * cornere 4:4 * ofsaiduri 1:3 * henţuri 2:1 * şuturi la poartă 11:13/pe spaţiul porţii 2:5 * posesie 48% : 52% * atacuri periculoase 47:70 * statistică generală “U” Cluj – Gaz Metan Mediaş 14 6 – 4 – 4 32:24 *

U” Cluj nu ştie juca la păstrarea/conservarea/menţinerea rezultatului. I s-a întîmplat şi în acest recent 1:1 cu Mediaşul, după 82 minute de speranţe. La 1:0 încă din minutul 3, universitarii au preferat să joace în terenul propriu, pe două linii, cu nu mai puţin de cinci jucători pe linia de 16 m, un joc de aşteptare, de intercepţie, eventual deposedare, ieşiri pe contratac. Ocaziile nu au fost multe, pe lista celor care au încercat dar nu au reuşit înscriindu-se Mengolo (51’/şut în plasa laterală; 89′), Morar (72′, paradă de mare portar Pleşca) şi cam atît. De partea cealaltă, Mediaşul a avut ocazii peste ocazii, cele mai mari aparţinînd jucătorilor Curtean (33′), Elton (49′, 69′), Dan Roman (87′), în toate situaţiile intervenţiile lui Veselovsky fiind salutare. Mai sînt de amintit şi ratările semnate de Curtean (26′, intervenţie oportună Lungu), Llullaku (23′, 88′). Şi cînd absolut nimeni nu semai aştepta, Bambara reuşeşte henţul izbăvitor pentru oaspeţi, materializat, cu mult calm, de Llullaku. Aşa se întîmplă cînd cedezi terenul, apărîndu-te la nesfîrşit, tactică păguboasă din nou pentru studenţi. Culmea este alta… Mediaşul, per ansamblu, a jucat neconvingător, abundînd pasele greşite, centrări la întîmplare, greşeli la centrul terenului, pripeli în construcţia fazelor.

Egalul, să fim sincer, nuajută nici o echipă. Ambele au acuma 31 de puncte, Ardealul pierde echipe de tradiţie pentru rpima scenă valorică.

Pentru “U” Cluj urmează o deplasare la Ploieşti, apoi un meci pe Cluj Arena cu Astra (în revenire de formă se pare), o deplasare la Oţelul şi un final cu Ceahlăul la Cluj. Unde vor face studenţii puncte ? Cîte vor reuşi ? Unde vor mai pierde ? La ce joacă se poate întîmpla orice şi oriunde …

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie