Fotbal: Arieșul Turda, singura echipă din județ victorioasă în etapa a 3-a

Liga a 3-a de fotbal a programat la sfârșitul săptămânii trecute partidele etapei a 3-a, iar în Seria a 9-a, Sănătatea Cluj a fost învinsă, în deplasare, de Unirea Ungheni, scor 1-2, după 1-1 la pauză, însă oaspeții, care au contat între buturi pe Filip Lăzăreanu, iar pe bancă pe antrenorul Csaba Kis, ambii reveniți după perioada de izolare cauzată de îmbolnăvirea cu noul coronavirus, se pot declara nemulțumiți de rezultat în condițiile în care s-au jucat cu ocaziile. Gazdele au deschis scorul în minutul 42, prin Caliani, dar clujenii au restabilit egalitatea la ultima fază a primei reprize, prin Raul Ciupe. Golul vitoriei a fost însris în minutul 82, de Alexandru Oprea. Etapa viitoare, „Virușii Verzi” primesc vizita celor de la CS Ocna Mureș. Condusă cu 0-1 din minutul 33, Sticla Arieșul Turda a întors rezultatul în partida cu Industria Galda de Jos, disputată în deplasare, și s-a impus cu 3-1, prin golurile marcate de Salcău, Paleoca și Cimpoeșu, din minutele 35, 60 și 70. Partida dintre Unirea Alba Iulia și Unirea Dej nu s-a disputat. În Seria a 10-a, Someșul Dej a fost învinsă, pe teren propriu, de Minaur Baia Mare, scor 0-2. Oaspeții au deschis scorul după 27 de minute, prin Vasile Pop, și au închis tabela în prelungiri, grație lui Groza. Partida s-a jucat pe un teren desfundat, afectat serios de ploaia căzută. Someșul Dej a încheiat partida în efectiv incomplet, după eliminarea lui Toma. Liga a 3-a, ediția 2020/2021, a plecat la drum cu un format în premieră pentru fotbalul românesc, 10 serii și nu mai puțin de 100 de echipe.
Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie