Fondurile mutuale au active de peste 24 miliarde lei

Activele nete totale ale celor 95 de fonduri mutuale româneşti au atins 24,69 miliarde lei la sfârşitul lunii noiembrie, în timp ce numărul total de investitori în aceste fonduri a fost de 339.000, potrivit unui buletin informativ realizat de Smartfin. Fondurile mutuale româneşti au înregistrat intrări nete de 0,22 miliarde lei în luna noiembrie, iar numărul de investitori a crescut cu 2% comparativ cu luna anterioară şi cu 12% comparativ cu acum 5 ani. În noiembrie, valoarea activului net al fondurilor de investiţii deschise româneşti a crescut cu 1% comparativ cu luna precedentă şi cu 31% comparativ cu acum 5 ani. Fondurile de acţiuni cumulau 4% din numărul total de investitori în fonduri româneşti şi 6% din totalul activelor nete ale acestora. la fondurile de obligaţiuni aceste procente erau de 63%, respectiv de 71%.

Fondurile mutuale româneşti au avut o evoluţie în general favorabilă în noiembrie. Cea mai bună performanţă anuală a unui fond în lei a fost de 30,2% pentru fondul Certinvest BET-FI, urmată de 25,5% pentru fondul Ominvest şi 21,9% pentru fondul ETF – BET Tradeville. Dintre fondurile denominate în euro, cea mai bună performanţă anuală a fost înregistrată de BRD Acţiuni Clasa E cu +15,2%, urmată de Audas Piscator cu 11,7% şi Monolith cu 11,2%. Cea mai bună performanţă a unui fond în dolari pentru ultimul an a fost de 5,7%, şi a fost obţinută de BRD USD Fond.

Articole din aceeasi categorie