Firmele intrate în insolvenţă au produs creditorilor pierderi de aproape 5 miliarde lei

Deși numărul insolvențelor din prima jumătate a anului curent este la un minim al ultimilor zece ani, pierderile generate creditorilor sunt la un nivel foarte ridicat, aproape de pierderile maxime din ultimul deceniu, ajungînd la aproape 5 miliarde lei.

Coface România a realizat un studiu privind evoluția insolvențelor, de această dată luând în considerare cazurile noi din primul semestru al anului curent, perioadă în care au fost deschise 4.199 proceduri noi de insolvență, în scădere cu 5% față de acelaşi interval al anului anterior, când au fost deschise 4.442 de insolvențe. De remarcat că numărul companiilor mari cu cifra de afaceri peste 1 milion euro care au intrat în insolvență în primul semestru al anului a crescut cu aproape 5%, ajungând la 189 de companii.

Conform Coface, companiile insolvente au produs creditorilor (instituțiilor de credit, furnizorilor etc.) pierderi totale de aproape 5 miliarde lei, în creștere cu 10% comparativ cu aceeași perioadă din 2017. Un alt efect al acestei situaţii este că numărul locurilor de muncă înregistrate de firmele intrate în insolvenţă este în creștere cu 35%, ajungând la aproape 26.000 de posturi.

Cele mai multe insolvențe deschise în primul semestru al anului curent au fost în comerțul cu amănuntul (674), urmat de construcții (663) și comerțul cu ridicata și distribuție (624).

Studiul mai relevă că numărul companiilor care și-au întrerupt activitatea în primul semestru din acest an este de 74.442 de firme, în creștere cu 12% față de situaţia înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior. În acelasi timp, numărul SRL-urilor nou înmatriculate în primul semestru al anului curent este de 45.276, în scădere cu 19% față de aceeași perioadă din 2017. În studiu se sapreciază că acest fapt indică o deteriorare a încrederii în perspectivele economiei pe termen mediu şi lung din partea antreprenorilor eistenţi sau a celor care se gândesc să înființeze o companie.

Clujul – între primele 10 judeţe din ţară la numărul de insolvenţe

Datele prezentate de Oficiul Registrului Comerţului arată că, în judeţul Cluj, au fost înregistrate în prima jumătate a anului 160 de insolvenţe, faţă de 122 de insolvenţe consemnate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Un număr mai mare de insolvenţe a fost înregistrat doar în Bucureşti – care se situază pe prima poziţie în ţară din acest punct de vedere, cu 897 de firme ajunse în această situaţie – şi judeţele Constanţa, Bihor, Braşov, Iaşi şi Timiş.

Articole din aceeasi categorie