Exerciţiu de simulare a inundaţiilor

În perioada 27 – 29 iunie se desfăşoară exerciţiul de simulare a producerii de inundaţii în bazinele hidrografice Someșul Mare și Someș, aferente județelor Bistrița-Năsăud, Cluj și Sălaj. Scopul acţiunii este verificarea modului de funcţionare a fluxului informaţional meteorologic şi hidrologic de avertizare-alarmare a populaţiei, a modului de conlucrare a structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii și a modului în care administraţia publică locală cunoaşte procedurile elaborate pentru managementul riscului la inundaţii.

În acest sens, pentru îndeplinirea condiţiilor de desfăşurare a exerciţiului se vor prognoza depăşiri ale cotelor de pericol la staţiile hidrometrice Nepos din județul Bistrița-Năsăud, Dej din județul Cluj și Răstoci din județul Sălaj.

Exerciţiul a început marți, 27 iunie, în Dispeceratul Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa şi va fi coordonat de directorul tehnic, ing. Petrică Stroi. La nivelul fiecărui judeţ implicat exerciţiul va fi condus de către directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, în calitate de șef al Grupului de Suport Tehnic din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Articole din aceeasi categorie