Eurodeputatul Norica Nicolai: Uniunea Europeană a fost creată pentru cetățeni, nu pentru guverne

Eurodeputatul ALDE, Norica Nicolai consideră că o eventuală numire a Laurei Codruţa Koveşi în funcţia de procuror şef european ar reprezenta o victorie a mediocrității și în Uniunea Europeană. Norica Nicolai arată într-un interviu acordat ziarului Făclia de Cluj că Laura Codruţa Koveși este suma unor interese politice la nivelul UE, avertizând că justiția nu ar trebui politizată. Norica Nicolai vorbeşte şi despre intenţiile privind legarea fondurilor europene de anumite măsuri restrictive, arătând că un astfel de demers ar fi profund ilegal, contrar Tratatului.

Rep: Doamna eurodeputat Norica Nicolai, au rămas două luni de zile până la încheierea actualei legislaturi europene. Care au fost principalele preocupări pe care le-ați avut în cei cinci ani ai acestui mandat în Parlamentul European?

Norica Nicolai: Înainte de toate, am fost un bun ambasador al României la Bruxelles și Strasbourg, pentru că trebuie să recunoaștem că, în acest mandat s-a făcut mult rău imaginii țării noastre. Astfel, am promovat în Parlamentul European cultura și tradițiile românești, am sprijinit doleanțele venite dinspre toate categoriile profesionale, fie că au fost transportatorii, cercetătorii sau piscicultorii, am organizat evenimente pentru crearea unor grupuri de lucru cu scopul schimbului de bune practici și colaborării între statele membre în domeniul accesului la tratamente moderne în cazul afecțiunilor rare, reușind să aduc și țara noastră în centru acestor preocupări.

De asemenea, prin activitatea pe care am avut-o în Comisia de Pescuit am reușit să dau un impuls localităților extrem de sărace din zona Deltei Dunării, să obțin avantaje pentru pescarii și piscicultorii români. Astfel, am obținut compensații de până la 85% pentru pierderile de pește cauzate de cormorani și alte specii de păsări protejate și suport financiar de 85% pentru implementarea unor strategii de gestionare ale acestor păsări, în sprijinul piscicultorilor din România. În același timp, în cadrul Comisiei de Afaceri Externe, am stabilit relații de încredere cu reprezentanții statelor de la Estul Europei, unde România are mari interese de a avea pace și înțelegere. Am consolidat astfel relațiile cu vecinii noștri din Est (Republica Moldova, Azerbaidjan, Georgia) în vederea menținerii păcii în zonă și a deschiderii de punți de colaborare pentru asigurarea securității energetice a UE. În cadrul Comisie de Apărare, m-am asigurat că fondurile din Programul European de dezvoltare industrială în domeniul apărării vor fi acordate în mod echitabil între statele membre și că industria de apărare din România va avea posibilitatea de a le accesa.

Rep: Ne puteți da exemple de decizii luate la nivelul Parlamentului European, în timpul acestei legislaturi, care au contribuit la înlăturarea inegalităților din relația României cu UE?

Norica Nicolai: Din păcate, nu vă pot oferi exemple concrete în acest sens. Sunt politici europene care sprijină în mod evident și România dar ele nu sunt create cu acest scop precis. Pot da un exemplu de politică care, dimpotrivă, dacă se va aplica, va accentua aceste diferențe – mă refer la intenția de a condiționa fondurile europene de un concept abstract, subiectiv, cum este statul de drept. Sau o altă ”politică” ce se practică de ani de zile: cea a blocării țării noastre de intrare în Spațiul Schengen, ceea ce ne-ar crea un avantaj economic la portul Constanța, care ar deveni poarta de intrare a produselor de consum dinspre Est spre tot spațiul UE. De aici toată discuția cu statul de drept, corupția, susținută cu largul concurs al Olandei, care deține, știm cu toții, cel mai puternic port din UE, la Rotterdam.

Rep: Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Koveși, este pe punctul de a obține funcția de procuror-șef european. Cum vedeți acest lucru ținând cont de controversele care au apărut în jurul doamnei Kovesi atât în țară cât și în anumite țări UE?

Norica Nicolai: Văd acest moment ca o victorie a mediocrității și în Uniunea Europeană. Doamna Kovesi este suma unor interese politice la nivelul UE, iar justiția nu ar trebui politizată. Prin sprijinul agresiv pe care i l-a oferit Partidul Popular European, doamna Koveși a devenit candidatul PPE, vedem și în România că o pun pe afișele de campanie, este inadmisibil!

Cred că în condițiile în care desemnarea unui procuror șef european a devenit un proces pur politic, în care puterea argumentelor raționale nu își mai are locul, alegerea doamnei Koveși nu va face decât să confirme că leadershipul actual european nu este capabil să pună capăt divergențelor din ce în ce mai evidente din interior. Că nu este capabil să reformeze această Uniune în sensul coeziunii și al unei viziuni politice clare. UE a ajuns un teren al jocurilor de putere din diverse cabinete situate la etajele de sus și ignoră tot mai grav voința și interesul cetățenilor. Cât despre o cooperare consolidată în domeniul juridic, aceasta va fi lipsită de orice eficacitate atâta timp cât deciziile de numiri în funcții vor fi supuse compromisului politic. Vom asista la același tablou ce face ca în fiecare an proiectul european să mai piardă ceva din credibilitate. La triumful mediocrității. Dar și al nepăsării față de cetățean.

Rep: Se discută tot mai mult de legarea fondurilor europene de anumite măsuri restrictive. Cum vedeți acest demers și în ce măsură poate afecta coeziunea europeană? 

Norica Nicolai: Consider acest demers profund ilegal, contrar Tratatului, și există opinii juridice ale Consiliului în acest sens. Cu siguranță, ele vor accentua bătălia politică dintre familiile politice europene, dintre state și va afecta grav procesul de coeziune european, pentru că anumite regiuni, anumiți cetățeni, riscă să fie sancționați pentru chestiuni de care nu sunt răspunzători. Statul de drept, aplicarea și protejarea lui este un atribut al guvernului, iar Uniunea Europeană a fost creată pentru cetățeni, nu pentru guverne, așadar nu sancționăm cetățenii dacă nu iubim guvernele.

Rep: Uniunea Europeană încearcă să-și regândească proiectul de viitor. Chiar România va găzdui în luna mai, la Sibiu, un summit pe această temă. Cum va trebui să arate Europa în viitor și ce garanții va oferi cetățenilor?

Norica Nicolai: Așa cum o simt acum, este într-o criză de stare, de organizare și de imagine fără precedent. Este nevoie de o depolitizare a Colegiului Comisarilor, pentru ca aceștia să facă mai multă administrație și mai puțină politică, avem nevoie de mai multă solidaritate între statele membre, trebuie să reintroducem criteriul meritocrației în selecția funcționarilor europeni și să găsim cele mai bune instrumente pentru a reduce decalajele de dezvoltare între Est-Vest, Sud-Nord. Va fi dificilă însă în acest moment o schimbare de tratat, în condițiile în care proiectul european suferă în acest moment de o anume reticență din partea unui număr însemnat de cetățeni.

Rep: Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele pericole care amenință unitatea europeană și care este răspunsul UE?

Norica Nicolai: Crizele economice în special pentru că răspunsul la aceste crize nu poate fi unul global, adresat tuturor statelor membre. O altă situație, mai avantajoasă, o are eurozona, statele care sunt membre au o arie mai mare de mijloace de combatere a crizei, iar regulile sunt mult mai stricte. Lipsa unei politici energetice comune este un alt pericol permanent, care generează influențe externe din partea Rusiei. Populismul a generat o criză unică în avest mandat, Brexitul, iar ea a fost dublată de lipsa de viziune a liderilor politici europeni și birocratizarea, politizarea excesivă a Uniunii.

Rep: România a parcurs deja jumătate din mandatul pe care-l deține la președinția Consiliului Uniunii Europene. Care este imaginea țării noastre la nivelul instituțiilor UE despre activitatea de gestionare a dosarelor legislative de pe agenda Uniunii?

Norica Nicolai: Deși toată lumea se îndoia de capacitatea României de a gestiona o președinție de succes a UE, până în momentul de față România a închis aproape 90 de dosare, iar aprecierile la adresa experților români și a guvernului nostru sunt pozitive. Este o Președinție de succes, chiar dacă pe parcursul acesteia Uniunea este profund afectată de consecințele Brexitului, chiar dacă nu am reușit să avem un buget pe următoare planificare bugetară, dar dincolo de aceste chestiuni care nu au nici un fel de legătură cu activitatea României, tot ceea ce s-a întâmplat până acum este apreciat la Bruxelles.

Rep: Care ar trebui să fie prioritățile României în viitorul legislativ european?

Norica Nicolai: În primul rând, cred că România trebuie să procedeze la o schimbare de atitudine, să fie mult mai activă în relația cu factorii de decizie europeni, în special în Consiliu și în Comisie, trebuie să își îmbunătățească în țară capacitatea de absorbție a fondurilor europene și trebuie să fie mult mai fermă atunci când interesele noastre intră în coliziune cu interesele altor state, în special a acelor state care au o pondere mult mai mare în UE.

Interviu realizat
de Cosmin PURIŞ

Articole din aceeasi categorie

One Response to Eurodeputatul Norica Nicolai: Uniunea Europeană a fost creată pentru cetățeni, nu pentru guverne

  1. ovi

    fA, LASA PE ALTII SA TE LAUDE!