Două transplanturi de rinichi reuşite la bărbaţi de la un donator aflat în moarte clinică

Doi bărbaţi, de 47 şi respectiv 48 de ani, au fost supuşi unor transplanturi de rinichi, la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca, după ce organele au fost recoltate de la o persoană din Târgu Mureş, aflată în moarte cerebrală.
Purtătorul de cuvânt al ICUTR, dr. Gheorghiţă Iacob, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că operaţiile au fost reuşite. “Transplanturile au fost reuşite, dar va fi o perioadă mai dificilă; situaţia însă este bună. E vorba de doi bărbaţi, unul de 47 şi celălalt de 48 de ani. Erau pe lista de aşteptare cu insuficienţă renală cronică”, a spus Gheorghiţă Iacob.
Joi, echipe de medici au prelevat ficatul, rinichii şi os-tendon de la un pacient de 43 de ani aflat în moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Rinichii au fost duşi la Cluj, iar celelalte două organe recoltate, la două unităţi din Bucureşti.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Două transplanturi de rinichi reuşite la bărbaţi de la un donator aflat în moarte clinică

  1. Zub

    Sărmanul om aflat în „moarte cerebrală”! Cunoașteți desigur faptul că aceștia trebuiesc anesteziați ca oricare alt pacient, căci altfel încep să plângă. Știu ei ce știu.
    Asta e crimă pe față.