Doar 124 de firme clujene au intrat în insolvenţă

În primele şase luni ale acestui an, au intrat în insolvenţă 124 de operatorii economici clujeni, cifră în scădere cu 22,5% faţă de perioada similară a anului trecut. Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la nivel naţional, în primul semestru al acestui an, numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate intrate în insolvenţă a scăzut cu 28,76% comparativ cu perioada similară din 2018, până la 3.196 de insolvenţe. Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 551, în scădere cu 38,57% faţă aceeaşi perioadă din 2018. Ierarhia continuă cu judeţele Bihor – cu 240 de insolvenţe (scădere cu 18,09%), Constanţa – cu 169 (diminuare cu 29,29%) şi Timiş – 168 (reducere cu 20%).
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 991 (în scădere cu 29,32%).
În iunie, în ţară au fost înregistrate 560 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (83), în timp ce judeţul Cluj au ajuns în această situaţie 30 de firme.

Articole din aceeasi categorie