Dl. Moşneagu Lucian, în calitate de administrator unic al MOARA OFFICE CENTER S.A.

    CONVOCATOR
    Dl. Moşneagu Lucian, în calitate de administrator unic al MOARA OFFICE CENTER S.A.
(denumită în continuare şi Societatea), cu sediul social în Cluj-Napoca, str. Buftea, nr. 1, jud. Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J12/1869/2005, având Cod Unic de Înregistrare RO17604184,
    convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor în data de 11.05.2020, ora 12:00, la sediul Societăţii din Cluj-Napoca, str. Buftea, nr. 1, jud. Cluj, pentru toţi acţionarii Societăţii înregistraţi în evidenţele Depozitarul Central S.A. la sfârşitul zilei de 24.04.2020, stabilită ca dată de referinţă.
    În cazul neîndeplinirii condiţiilor legale sau statutare privind cvorumul de prezenţă cerut pentru întrunirea adunării generale a acţionarilor, şedinţa va avea loc în data de 12.05.2020, la aceeaşi oră, în acelaşi loc şi cu aceeaşi ordine de zi.
    ORDINEA DE ZI
1.     Prezentarea şi supunerea spre aprobare a raportului de gestiune a administratorului unic pe anul 2019 şi prezentarea raportului comisiei de cenzori.
2.     Supunerea spre aprobare a situaţiilor financiare anuale pentru anul 2019.
3.     Supunerea spre aprobare a propunerii administratorului unic privind nerepartizarea profitului net aferent anului 2019.
4.     Supunerea spre aprobare a descărcării de gestiune a administratorului unic al Societăţii şi a cenzorilor pe anul 2019.
5.     Supunerea spre aprobare a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020.
6.     Supunerea spre aprobare a planului de investiţii pe anul 2020.
7.     Desemnarea unui nou cenzor titular în cadrul comisiei de cenzori a Societăţii, pe o perioadă de 3 (trei) ani.
8.     Supunerea spre aprobare a indemnizaţiei cenzorilor pentru anul 2020 aferent perioadei cuprinse între data prezentei adunări generale a acţionarilor şi următoarea adunare generală ordinară convocată în vederea aprobării situaţiilor aferente exerciţiului financiar 2020.
9.     Fixarea indemnizaţiei administratorului unic pentru anul 2020 aferent perioadei cuprinse între data prezentei adunări generale a acţionarilor şi următoarea adunare generală ordinară convocată în vederea aprobării situaţiilor aferente exerciţiului financiar 2020.
10.     Supunerea spre aprobare a mandatării administratorului unic al Societăţii să semneze în numele acţionarilor hotărârea adoptată şi alte acte impuse de hotărârea adoptată.
11.     Supunerea spre aprobare a mandatării administratorului unic al Societăţii în vederea îndeplinirii tuturor demersurilor necesare pentru înregistrarea hotărârii AGOA în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României şi pentru reprezentarea Societăţii în relaţia cu Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj (depunerea şi ridicarea actelor).
12.     Diverse (numai dezbateri).
    Unul sau mai mulţi acţionari reprezentând, individual sau împreună, cel puţin 5% din capitalul social, au dreptul ca în cel mult 15 zile de la publicarea convocării să ceară în scris introducerea unor noi puncte pe ordinea de zi a adunării generale şi să prezinte proiectele de hotărâre aferente punctelor propuse.
    La adunare pot participa toţi acţionarii Societăţii, personal sau prin reprezentant, în baza unei procuri speciale, care va fi depusă în original la sediul Societăţii cu cel puţin 5 (cinci) zile calendaristice înaintea datei stabilite pentru prima adunare convocată, sub sancţiunea prevăzută de art. 125 alin.(3) din Legea nr. 31/1990.
    Fiecare acţionar are dreptul să adreseze întrebări în scris privind punctele de pe ordinea de zi până la data desfăşurării adunării, urmând a i se răspunde în cadrul acesteia.
      Documentele şi materialele privind ordinea de zi a AGOA pot fi consultate la sediul Societăţii. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul Societăţii sau la numărul de 0364.805.369.
    Administrator unic,
    ing. Moşneagu Lucian

Articole din aceeasi categorie