Deputatul Horia Nasra- noi acuzaţii pe tema metroului, la adresa primarului Emil Boc

Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra consideră că proiectul introducerii metroului în zona metropolitană Cluj, Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu, care are ca scop descongestionarea traficului în Cluj-Napoca, zona metropolitană și care poate crea premisele unei dezvoltări sănătoase a infrastructurii Clujului, pentru următoarele două-trei generații, este blocat de poveștile primarului Emil Boc.

În ultimele 13-14 luni, de când a anunțat că sprijină introducerea metroului în Cluj, i-am solicitat primarului Boc să ia în serios proiectul. Declarațiile și acțiunile sale nu dovedesc asta! În primul rând, a realizat voit sau nu, o confuzie generală între proiectele `metrou` și `tren metropolitan`, ba unind cele două proiecte, ba prezentându-le sumar separat, în condițiile în care proiectul trenului metropolitan este deja în lucru, de exemplu stațiile Baciu și Tetarom 1 (zona Hoia) fiind deja incluse în proiectul `Electrificarea și reabilitarea liniei CF Cluj – Oradea – Episcopia Bihor`, care se află în etapa de actualizare a studiului de fezabilitate, etapă premergătoare lansării procedurii de licitație pentru proiectare și execuție lucrări”, a declarat Horia Nasra.

În opinia deputatului clujean, cei din primăria municipiului Cluj-Napoca încearcă „un proiect struțo-cămilă” metrou-tren metropolitan, folosindu-se practic de un proiect al CNCF CFR SA: `Electrificarea și reabilitarea liniei CF Cluj – Oradea – Episcopia Bihor`.

Sper ca studiul de pre-fezabilitate să nu fie un alt glonț orb, având în vedere că primăria și Boc sunt campionii studiilor de fezabilitate neconcretizate și să urmeze pașii pe care i-am solicitat în urmă cu un an: organizarea unei `Comisii speciale pentru proiectul introducerii metroului în Cluj` pentru a colecta informaţii şi pentru a cunoaşte experienţa altor proiecte similareMetro de Bilbao, Metropolitana di Brescia, Metropolitana di Catania, Métro de Lausanne, Métro de Lille şi Métro de Rennes, apoi organizarea unor dezbateri care să clarifice posibilele puncte gri ale proiectului şi care să înlesnească accesul reprezentanţilor administraţiei locale şi a cetăţenilor la informaţia specifică și nu în ultimul rând împlicarea universităților clujene în acest proiect, având în vedere expertiza cercetătorilor și a profesorilor clujeni din domenii conexe proiectului”, a mai spus deputatul Horia Nasra, președintele PSD Cluj.

A.M.C.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Deputatul Horia Nasra- noi acuzaţii pe tema metroului, la adresa primarului Emil Boc

  1. Nimeni

    Așa este – aș face precizarea că la mărimea sa, CLujul nu are nevoie de metrou, ci de o centură practicabilă și locuri de parcare. Trenul metropolitan ar trebui să fie îndeajuns.
    Păcat că s-au mai cheltuit (cheltuiesc) 44 milioane de Lei, pentru un studiu de fezabilitate care vorba lui Nasra, nu se va concretiza în nimic. Boc e campion la adăpatul firmelor de casă, unele nou create, de apartament, din banul public.
    E clar că avem nevoie de un alt primar – va putea PSD să ofere un candidat viabil?