Deputatul Cornel Itu: „Iohannis a spus o enormitate!”

Deputatul PSD Cornel Itu a votat pentru adoptarea proiectului legislativ inițiat de senatorii Titus Corlățean și Nicolae Șerban, care prevede declararea zilei de 4 iunie drept ”Ziua Tratatului de la Trianon”. Parlamentarul consideră că astfel de legi nu trebuie să facă obiectul unor dispute electorale, mai ales că ne confruntăm cu o criză fără precedent.
„Tratatul a fost adoptat în 1920 și prin el comunitatea internațională a recunoscut Unirea din 1918 a Transilvaniei cu România. Este o dovadă că Iohannis a spus o enormitate când a susținut că PSD ar vrea să vândă Ardealul! În realitate, parlamentarii PSD sunt atașați valorilor naționale. Suntem în plină pandemie, iar exacerbarea unor emoții naționale reprezintă un demers iresponsabil la care politicienii trebuie să renunţe pentru a nu crea tensiuni artificiale”, spune Cornel Itu.
Parlamentarul clujean crede că singurul care până acum a creat tensiuni între comunitățile etnice din România a fost însuși președintele Iohannis: „Acest discurs iresponsabil este absolut inacceptabil în contextul stării de criză în care ne aflăm”.
Vă reamintim că miercuri, Camera Deputaţilor a decis, cu 235 voturi ”pentru”, 21 ”împotrivă” şi 25 abţineri ca data de 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon.
Legea prevede posibilitatea organizării de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon.

Articole din aceeasi categorie

3 Responses to Deputatul Cornel Itu: „Iohannis a spus o enormitate!”

  1. Aurel Bria

    Nu Johanis…ci Domnul Presedinte Johanis…Nu ati folosit o adresare corectå si civilizatå inclusiv dpdv politic, ati jicnit milioanele de votanti ai Dlui Presedinte al Romåniei…Asta, politic se contabilizeazå….

  2. Agenteur X-7

    Ziua Tratatului de la Trianon…iată o modalitate legală prin care UDMR poate să comemoreze această dată în felul său !!

  3. popa burducea, când cu steaua când cu crucea

    Ar trebui de asemeni, să se inaugureze o statuie a ,,Sfântului Trianon Întregitorul,, !!