Deficitul balanţei comerciale a crescut cu încă 204 milioane euro

Deficitul balanţei comerciale s-a mărit, în ianuarie, cu 204,1 milioane de euro, în comparaţie cu acelaşi interval din 2015, ajungînd la 382,7 milioane de euro, pe fondul diminuării exporturilor şi a majorării importurilor.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în prima lună a acestui an, exporturile au însumat 4,11 miliarde de euro ( în scădere cu 1,6% faţă de cele din ianuarie 2015), iar importurile au însumat 4,5 miliarde de euro (în creştere cu 3,1% faţăde cele din aceeaşi perioadă a anului trecut).
Valoarea schimburilor intra-comunitare de bunuri a fost de 3,2 miliarde de euro la expedieri şi de 3,5 miliarde de euro la introduceri, reprezentînd 77,7% din total exporturi şi 78,4% din total importuri. Cuantumul schimburilor extracomunitare de bunuri a fost de 917,4 milioane euro la exporturi şi de 973,2 milioane euro la importuri, echivalentul a 22,3% din total exporturi, respectiv 21,6% din total importuri.
În luna ianuarie 2016, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute de maşini şi echipamente de transport (46,8% la export şi 38,8% la import) şi alte produse manufacturate (33,9% la export, respectiv 30,5% la import).

V.D.

Articole din aceeasi categorie