Dăncilă, faţă în faţă cu minerii de la Salina Ocna Dej

Aflată în turneu electoral, premierul demis Viorica Dăncilă a vizitat marţi mai multe localităţi din judeţul Cluj. Aceasta a făcut popas la Salina Ocna Dej, unde  a stat de vorbă cu reprezentanţii minerilor, care şi ieri au protestat fiindcă nu şi-au primit voucherele de vacanţă. Viorica Dăncilă a concluzionat că nemulţumirea protestatarilor este justificată. Aceasta a vizitat o hală agroalimentară, Spitalul Municipal şi întreprinderile Platformei Sud. Tot ieri, candidata la prezidenţiale s-a întâlnit cu fermierii din Sănduleşti  şi cu angajaţii companiei “Terapia”, al doilea producător român de medicamente şi cel mai mare exportator de medicamente din România.

Preşedintele PSD s-a aflat marţi la Cluj-Napoca, iar  pasagerilor care s-au aflat în avionul care a aterizat dimineaţă pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” nu mică le-a fost mirarea să vadă că se află în acelaşi autobuz care ajută la debarcarea acestora. După o scurtă întrevedere cu sindicaliştii aeroportului, delegaţia Viorică Dăncilă s-a deplasat la Dej, unde a fost întâmpinată de preşedintele interimar PSD Dej, Morar Costan. Alături de acesta s-au mai aflat Mihai Fifor (secretarul general al PSD), Petre Daea (fostul ministru al Agriculturii) şi alţi edili din zonă, care au discutat cu reprezentanţii minerilor din Salina Ocna Dej, care protestează pentru că nu şi-au primit voucherele de vacanţă.

„Am discutat cu minerii legat de voucherele de vacanţă, există o nemulţumire justificată, pentru că noi am prevăzut în bugetul pe anul acesta voucherele de vacanţă pentru dânşii, dar în Consiliul de Administraţie se pare că au decis ca acestea să nu se mai acorde. Am vorbit cu ministrul Economiei, va avea o discuţie cu cei din conducerea Salrom pentru a debloca această situaţie”, a spus Viorica Dăncilă, după o discuţie purtată cu reprezentanţii minerilor, care a avut loc la Primăria Dej. În jur de 100 de angajaţi ai Salinei Ocna Dej s-au aflat, marţi, în a doua zi de proteste întrucât nu şi-au primit voucherele de vacanţă. Ionuţ Man, liderul sindical, a declarat că protestul a fost spontan.

„E un protest spontan ca urmare a nemulţumirii oamenilor pentru neacordarea voucherelor de vacanţă. Oamenii au înterupt lucrul şi livrările. Deocamdată protestul continuă, aşteptăm pe cineva din conducerea societăţii. Nu ştiu dacă oamenii vor protesta şi în altă zi”, a  mai spus Ionuţ Man. La ieşirea din sediul Primăriei Dej, Viorca Dăncilă a fost întâmpinată de o doamnă pensionară care a strigat “Jos PSD, jos Dăncilă”. În replică, premierul demis a schiţat un zâmbet. Viorica Dăncilă a avut parte, la Dej, şi de susţinători, fiind solicitată pentru fotografii de către trecătorii curioşi. Ba a avut timp să se întreţină verbal cu o vânzătoare a unui magazin de articole vestimentare. Ulterior a vizitat o hală agroalimentară, fiind invitată de comercianţi să deguste produse tradiţionale. Înainte de părăsi Dejul, Viorica Dăncilă a vizitat Spitalul Municipal şi întreprinderile Platformei Sud.

Viorica Dăncilă a vizitat marţi mai multe localităţi din judeţul Cluj.

Cristian FOCŞANU

Articole din aceeasi categorie

2 Responses to Dăncilă, faţă în faţă cu minerii de la Salina Ocna Dej

  1. anti psd.

    La OCNA cu proasta.

  2. anti psd.

    La OCNA cu proasta.
    Numai tiganii si proasta asta au facut Romania e rusine.