Cursuri gratuite de calificare pentru şomerii dejeni

Chiar dacă mulţi locuitori ai municipiului Dej lucrează în străinătate să-şi câtige o pâine, mai sunt şi unii care rămân în localitate şi se descurcă cum pot. Cei mai mulţi au deja un loc de muncă, însă alţii sunt în căutarea unei slujbe mai bune. Pentru cei care nu au nici o meserie, Agenţia de Ocuparea Forţei de Muncă din localitate organizează cursuri gratuite de calificare în nu mai puţin de 26 de specializări, de la agent de securitate până la tehnician maseur. Nu înşirăm aici toate meseriile, dar printre acestea senumărăr cele de cofetar, contabil, infirmier, patiser, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi gaze sau manichiurist-pedichiurist. Sunt specializări faţă de care şomereii dejeni (dar, nu numai ei) manifestă un interes deosebit.

În municipiul Dei există şi firme private care organizează cursuri de calificare. Recent, societatatea „Vasrom” a iniţiat un curs de calificare în meseria de agent de pază, la care s-au înscris 17 candidaţi, Durata cursului este de 3 luni. În anii trecuţi firma a organizat astfel de cursuri şi în Gherla.

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie