Cursuri de antreprenoriat pentru femei din comune clujene

În cadrul unui proiect dezvoltat la scară naţională, persoane din patru comune clujene au participat la cursuri de operare PC şi la ateliere de dezvoltare a abilităţilor de antreprenoriat, în cadrul cărora au dezvoltat planurile unei afaceri proprii pe care ar dori să o iniţieze în viitor

Pe parcursul a trei ani, Proiectul „FAR – Femeia Antreprenor în Rural” a urmărit dezvoltarea spiritului antreprenorial în rîndul femeilor din zona rurală, avînd ca obiective motivarea lor în vederea iniţierii unei afaceri şi dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare susţinerii unei afaceri de succes. Proiectul şi-a propus ca 1.116 femei din 62 de comune din România să beneficieze cursuri de operare PC şi ateliere destinate dezvoltării spiritului antreprenorial, iar pentru cele care au dorit să pună în practică ideile de afaceri dezvoltate în cadrul atelierelor s-a acordat asistenţă tehnică în vederea demarării activităţilor.

În judeţul Cluj au fost implicate în proiect 89 de persoane din 4 comune (Băişoara, Mărişel, Sînpaul şi Viişoara), care au participat la cursuri de operare PC. De asemenea, 76 persoane au participat la atelierele de dezvoltare a spiritului antreprenorial şi au primit certificate de absolvire acreditate de Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor. Proiectul a identificat şi oportunităţile de afaceri specifice fiecărei comune, printre acestea numărîndu-se servicii after school, îngrijirea bătrînilor, frizerie/coafor, prelucrarea lemnului, turism, culegerea, prelucrarea şi desfacerea plantelor medicinale, fructelor de pădure şi ciupercilor, înfiinţarea de ateliere de reparaţii pentru maşini şi utilaje, înfiinţarea de microferme agricole, apicultură.

Proiectul a fost realizat de Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală Bucureşti şi Fundaţia Pro WOMEN Iaşi, în perioada noiembrie 2008 – octombrie 2011, şi cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni”.

V.D.

Articole din aceeasi categorie