CUPA ROMÂNIEI: Jucanii vor încerca imposibilul

O întîlnire cu antrenorul echipei Unirea Jucu, Mészáros Alpár este totdeauna desebit de agreabilă, mai ales acuma, cînd toată comuna de pe Valea Someşului Mic „fierbe” în ajunul meciului de cupă cu Petrolul Ploieşti. Pe această temă l-am abordat la mijlocul acestei săptămîni pe tehnicianul clujean, care cu amabilitatea recunoscută ne-a şi răspuns la întrebările noastre. Astfel, de la domnia sa am aflat că echipa pregătită de el abordează cu tot optimismul şi cu mare ambiţie întîlnirea cu prahovenii, pe care îi consideră un adversar deosebit de dificil (puteau să pice cu o formaţie mai abordabilă, dar aşa e la tragerea la sorţ!), dar au încredere şi în posibilităţile proprii şi încearcă şi…imposibilul. Avînd în vedere că zilele trecute Petrolul şi-a schimbat antrenorul (a venit Gigi Mulţescu), cum se întîmplă în aceste situaţii, şi atmosfera la club este alta şi cresc şi aspiraţiile. Însă, asta nu înseamnă că Unirea porneşte din primul minut ca outsider. Elevii tehnicianului clujean au şi ei mîndria lor, iar situaţia actuală de la adversar  nu îi interesează. Important e ca gruparea clujeană să joace aşa cum numai ei pot, adică cu mult elan şi ambiţie, cum  evoluează şi în campionatul ligii a III -a( unde au acumulat deja 6 puncte). Pînă la jocul cu ploieştenii Unirea Jucu mai are de trecut un hop la sfîrşitul acestei săptămîni, cînd în cadrul etapei a IV-a se deplasează la Reghin, unde – după spusele lui Mészáros Alpár – fac o repetiţie generală înaintea marelui meci de cupă cu Petrolul Ploieşti. Jucanii nu au nici un jucător accidentat şi efectuează zilnic antrenamente la baza sportivă Unirea din Cluj-Napoca. Încă nu s-a stabilit data şi locul confruntării (probabil miercuri 24 septembrie 2014, dar nu e sigur, totul depinde de televizarea întîlnirii). Interesul este mare în jurul acestei partide, amatorii fotbalului din localitate (dar, nu numai, fiindcă la meciurile de campionat de pe terenul  din Jucu de Mijloc asistă şi foarte mulţi spectatori din Cluj-Napoca, Gherla sau chiar şi din… Dej!) aşteaptă cu nerăbdare duelul cu petroliştii.

Toată lumea întreabă, cum a ajuns o echipă de provincie pînă la această fază a competiţiei. Trebuie să ştim că la Jucu începînd de la primarul Dorel Pojar (şi  el fost fotbalist) pînă la ultimul consilier local (îl amintim aici îndeosebi pe sufletul sportului, Kakasi Mihály, (care efectiv şi sprijină fotbalul) toată suflarea satului este alături de această mică, dar ambiţioasă formaţie.Veniţi şi    vedeţi cum arată cochetul stadion (cu un gazon de invidiat!) de la Jucul de Mijloc şi  vă veţi convinge de realitate. Aşa că nu întîmplător a progresat mult în ultimii  doi ani Unirea Jucu!

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie