Criză de angajaţi şi în turism

Conform estimărilor Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), în prezent, deficitul de pe piaţa forţei de muncă din industria turismului din România este de 20%, raportat la cei 500.000 de oameni care sunt deja angajaţi în acest domeniu.
Pe de altă parte, un studiu realizat de KPMG, la cererea Confederaţiei Patronale Concordia, din care FIHR face parte, relevă faptul că la nivelul unei populaţii de 4.875.656 de tineri în vârstă de 15-34 ani, există o pondere foarte scăzută a celor cu experienţă profesională din timpul studiilor, respectiv numai 1,2% au lucrat pe perioada studiilor. În plus, pentru 44,1% dintre tineri nivelul de instruire corespunde într-o mare măsură cerinţelor, pentru 35,3% într-o oarecare măsură, 13,6% puţin şi 7,1% deloc. Totodată, peste 30% dintre tinerii absolvenţi cu studii superioare au o ocupaţie din grupele majore de ocupaţii 3-9, care necesită studii medii, iar 10,2% dintre cei chestionaţi, cu studii medii, au o ocupaţie din grupa majoră de ocupaţii 9, corespunzătoare muncitorilor necalificaţi.

Articole din aceeasi categorie