Creştere spectaculoasă a producţiei naţionale de vin

Producţia mondială de vin a scăzut cu 8,6% în 2017, până la 250 de milioane hectolitri, cel mai redus nivel înregistrat după 1957, iar România, Portugalia, Ungaria şi Austria au fost singurele ţări din Europa a căror producţie de vin a crescut comparativ cu 2016.

Un raport al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV), preluat de Reuters, subliniază că scăderea producţiei mondiale de vin a fost cauzată de condiţiile meteo nefavorabile cu care s-au confruntat principale trei ţări producătoare de vin din Europa, Italia, Franţa şi Spania. Producţia de vin a Italiei a scăzut cu 17%, până la 42,5 milioane hectolitri, în timp ce producţia Franţei s-a redus cu 19%, până la 36,7 milioane hectolitri, iar cea a Spaniei a înregistrat un declin de 20%, până la 32,1 milioane hectolitri. Producţia de vin a SUA, al patrulea mare producător global, a scăzut cu 1%, la 23,3 milioane hectolitri, în timp ce China, care a raportat tot un declin de 1%, la 11,4 milioane hectolitri, a devenit al şaptelea producător de vin al lumii, depăşind Australia şi Argentina.
În schimb, producţia de vin a României a crescut cu 31% comparativ cu 2016, de la 3,3 până la 4,3 milioane hectolitri, ceea ce o plasează pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali de vin. În 2017 o creştere mai mare decât cea a României a fost înregistrată doar în Brazilia, unde producţia de vin a crescut cu 169%, până la 3,4 milioane hectolitri.
Pe lângă România, celelalte două state din Europa a căror producţie de vin a crescut comparativ cu 2016 au fost Portugalia (6,6 hectolitri, creştere cu 10%) şi Ungaria (3,1 hectolitri, majorare cu 8%).
OIV estimează că, în 2017, consumul de vin s-a situat la aproximativ 243 de milioane hectolitri, în creştere cu 1,8% faţă de 2016. Cei mai mari consumatori au fost SUA (32,6 milioane hectolitri) şi Franţa (27 milioane hectolitri). În China, consumul a crescut pentru al treilea an consecutiv, ajungând la 17,9 milioane hectolitri.
Exporturile globale de vin au totalizat 107,9 milioane hectolitri, în creştere cu 3,8% faţă de 2016. Valoarea acestora s-a ridicat la 30,4 miliarde de euro, un avans de 4,8% faţă de 2016. Cel mai mare exportator de vin este Spania, cu o cotă de piaţă de 20,5%, în timp ce Franţa este lider la valoarea exporturilor – nouă miliarde de euro în 2017.

Articole din aceeasi categorie