Creştere cu 20% a afacerilor TeraPlast

Grupul TeraPlast, producător român de materiale de construcții, controlat de omul de afaceri clujean Dorel Goia, a avut o creştere cu 20% a cifrei de afaceri, în pofida crizei declanșate de epidemie.

„În 2019 Grupul nostru a implementat proiecte ample de investiții, în valoare de aproape 100 milioane de lei. În primul trimestru din 2020 ne-am concentrat pe aducerea în parametri normali de funcționare a acestor investiții care pun bazele dezvoltării Grupului din următorii ani. În pofida contextului dificil în care ne aflăm începând cu utima lună din T1, ne-am păstrat o marjă de profitabilitate echilibrată la nivel de Grup și chiar am performat în unele zone. Fabricile noastre sunt operaționale și ne adaptăm condițiilor actuale. Este prematur în acest moment să estimăm impactul pe care îl va avea asupra business-ului criza economică ce va urma, însă avansul pe care îl înregistrăm după primul trimestru ne indică o posibilă închidere a anului 2020 la un nivel similar cu cel din 2019”, a declarat Ioana Birta (foto), director financiar al Grupului TeraPlast.

Grupul a înregistrat o creștere de 32% a EBITDA (câștigul unei firme înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare) în T1-2020 versus T1-2019, până la 17,4 milioane de lei. Cifra de afaceri a Grupului a avansat cu 20%, în aceeași perioadă, până la 208,9 milioane de lei. Principalele motoare de creștere au fost TeraPlast SA și TeraSteel Serbia.

Cea mai bună evoluție în trimestrul I a avut-o TeraPlast, a cărei cifră de afaceri a crescut cu 28% an/an, pe fondul evoluției lucrărilor de infrastructură. Totodată, compania a generat 72% din EBITDA Grupului și a marcat cea mai bună marjă de profitabilitate, de 14,3%. TeraSteel a înregistrat o EBITDA de 5,9 milioane de lei, în creștere ușoară față de perioada similară din 2019, și un avans al cifrei de afaceri de 24% față de trimestrul I din 2019. Wetterbest și TeraGlass au înregistrat creșteri moderate ale cifrei de afaceri, din cauza scăderii vânzărilor în martie, companiile fiind afectate de blocajul cauzat de criza sanitară, sistemele complete pentru acoperișuri, ferestrele și ușile fiind produse care se adresează consumatorilor finali.

De remarcat că management-ul Grupului și-a redus temporar salariile în proporții cuprinse între 25% și 50%.

Articole din aceeasi categorie