Creşte numărul celor care fac rezervări pentru sejururi turistice

Numărul de rezervări pentru sejururi şi circuite turistice efectuate de românii cu vârste între 23 şi 38 de ani (Millennials) s-a majorat cu 12%, în ultimul an, comparativ cu cel înregistrat în perioada iulie 2017 – iulie 2018.

Un raport realizat de ABTA – asociaţie ce reuneşte peste 1.200 de agenţii din Marea Britanie -, turiştii încep să apeleze din nou la agenţii, iar 45% dintre ei cred că profesioniştii din domeniu îi pot consilia şi le pot oferi vacanţele potrivite nevoilor lor. Totodată, raportul anual al MMGY Global (cea mai mare agenţie de marketing din turism şi industria ospitalităţii), publicat în iulie 2019, relevă că 13% dintre vacanţe au fost rezervate prin agenţiile de turism, faţă de 8% cu un an în urmă.

În acelaşi timp, 19% dintre consumatorii de vacanţe spun că intenţionează să utilizeze serviciile oferite de o agenţie de turism în următorii doi ani, comparativ cu 16% în 2018. Acelaşi studiu arată că aproape un sfert (24%) dintre Mileniali au contractat o vacanţă printr-o agenţie, în comparaţie cu cei din generaţia „Baby Boomers” (între 55 şi 75 de ani) – cu un procentaj de 12% sau cu cei din generaţia X (între 40 şi 54 ani) care au apelat doar în proporţie de 10% la serviciile unor profesionişti în turism.

Românii sunt interesaţi de oraşele americane

Conform unui studiu al turoperatorului J’Info Tours, aproximativ 80% dintre tinerii români preferă circuitele pe continentul american, Statele Unite ale Americii fiind una dintre destinaţiile spre care se observă o creştere cu circa 18% a numărului de cereri, faţă de 2018. Compania susţine că mulţi tineri vor să ajungă în oraşele emblemă ale SUA, precum New York, San Francisco şi Los Angeles, dar şi pe plajele din Hawaii sau în Las Vegas.
Pe de altă parte, circa 45% dintre cei cu vârste până în 40 de ani şi care doresc să achiziţioneze un sejur pentru finalul anului, se orientează către destinaţii de vacanţă ca America de Sud, Mongolia şi Etiopia. Însă, destinaţia care trezeşte interesul celor între 35 şi 55 de ani, ce au ca pasiuni fotografia, religia şi istoria, este Etiopia, ţara care, după Rusia, are cea mai mare comunitate de ortodocşi.

Prietenii şi internetul – principalele surse de informare

Circa 90% dintre turiştii de circuite declară că decizia de cumpărare le este influenţată de prieteni şi de review-urile din social media, dar şi de complexitatea programului şi notorietatea agenţiei de turism.

“Turiştii de circuite sunt persoane interesate de istorie, cultură, tradiţii şi obiceiuri locale, au vârsta între 40 şi 70 de ani, venituri medii şi peste medie, studii superioare, şi sunt foarte interesaţi să exploreze. Pentru alegerea vacanţei se informează pe internet, de la prieteni, de pe Facebook şi sunt influenţaţi în decizia de cumpărare de recomandările prietenilor / familiei, de review-urile pozitive, 89% dintre ei, dar şi de complexitatea programului şi notorietatea agenţiei”, se arată într-un studiu realizat de turoperatorul Cocktail Holidays.
De asemenea, ei pun accent pe calitatea serviciilor (transport, cazare, masă), buna organizare a circuitului, informarea prealabilă oferită de agenţie, asistenţa turistică de calitate şi informaţiile oferite la destinaţie. Aproximativ 75% dintre ei recomandă cunoscuţilor excursia făcută şi agenţia de la care au cumpărat-o.

Circuitele sunt programe realizate cu avionul, în mai multe ţări, şi includ cazări la hoteluri de 4 şi 5 stele, precum şi cele mai importante obiective turistice de pe traseu.

Articole din aceeasi categorie