Controlul efectuat la RAADPP pentru atribuirea serviciilor de dezăpezire nu a găsit nereguli

Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj, a făcut obiectul unei proceduri de supraveghere a achizițiilor publice, efectuate de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), autoritate specializată în verificarea achizițiilor publice. Controlul a verificat legalitatea modului de atribuire a cinci contracte privind „Servicii de deszăpezire a drumurilor județene din județul Cluj – 5 loturi”, atribuite prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în de 28 octombrie 2014.

Conform RAADPP Cluj, ANRMAP a constatat “că achizițiile publice și modul de atribuire acontractelor (…) s-au făcut conform legii”, iar “propunerile financiare, atît cele inițiale, cît și cele negociate, nu au depășit valoarea estimată în asemenea măsură pentru ca oferta să fie considerată inacceptabilă conform prevederilor legale prevăzute în art. 36 alin. 1 lit. e din HG nr. 925/2006”. De asemenea, “ANRMAP a constatat că au fost îndeplinite circumstanțele prevăzute la art. 122 lit. c din OUG nr. 34/2006” privind justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Articole din aceeasi categorie