Consultare privind sprijinirea afacerilor românilor din diaspora

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a decis să prelungească, până vineri, 30 septembrie, sesiunea de consultare publică pentru Programul „Diaspora Start-Up” care are ca obiectiv stimularea antreprenoriatului în rândul cetăţenilor români din diaspora şi a celor recent întorşi în ţară. „Ghidul Programului „Diaspora Start-Up”, cu o finanţare în valoare de 30 de milioane de euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020, a fost pus în consultare publică de către MFE şi Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni la data de 8 septembrie 2016”, se se arată într-un comunicat de presă al AFE, preluat de Agerpres. Pentru a beneficia de sprijin, sunt considerate eligibile activităţile care urmăresc încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării pe cont propriu prin susţinerea înfiinţării de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană. Apelul este dedicat tuturor regiunilor de dezvoltare din România, cu excepţia regiunii Bucureşti – Ilfov.
„Persoanele selectate în vederea finanţării planului de afacere vor primi într-o primă fază o subvenţie în valoare de maxim 10.000 de euro, ca primă de relocare. La momentul semnării contractului de ajutor de minimis cu administratorul schemei de antreprenoriat, viitorul antreprenor primeşte 75% din ajutorul aprobat, reprezentând prima tranşă de finanţare. A doua tranşă de finanţare va fi acordată dacă antreprenorul realizează venituri brute echivalente cu 30% din valoarea primei tranşe.”, se menţionează în comunicatul MFE.

Articole din aceeasi categorie