Conf. dr. Mircea Maniu: România va avea un cîştig minimal şi pierderi incalculabile cu proiectul RMGC

Toate calculele economice care se pot face în privinţa proiectului Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) arată că există un cîştig absolut minimal pentru România, în timp ce pierderile ţării vor fi incalculabile, susţine şeful Catedrei de Managementul Instituţiilor Europene de la Facultatea de Studii Europene a Universităţii ”Babeş-Bolyai”, conferenţiar doctor Mircea Maniu.

“În ceea ce priveşte cîştigurile pe care ni se spune că le-ar putea avea România, acest gen de discurs este de-a dreptul ridicol în acest moment. Pe de altă parte, există şi un punct de vedere pe care eu, personal, îl agreez şi anume că această exploatare a zăcămintelor de aur şi argint poate să se întîmple în momentul în care tehnologia ajunge la un nivel ridicat, astfel încît să nu se folosească deloc cianurile. Sînt deja ţări în lume care fac acest lucru şi îşi protejează, astfel, şi mediul şi populaţia”, a declarat, sîmbătă, pentru AGERPRES conf. dr. Mircea Maniu.

Prezent la Conferinţa internaţională cu tema “Roşia Montană în istoria universală”, cu comunicarea intitulată “Socializarea riscurilor şi privatizarea beneficiilor la Roşia Montana”, conf. dr. Mircea Maniu a arătat că detaliile contractului RMGC cu statul român sînt extrem de difuz prezentate de canalele mass-media.

Referindu-se la publicitatea agresivă care se face proiectului RMGC, pe toate canalele mass-media, universitarul clujean a explicat că acestă campanie atestă faptul că firma canadiană este “orientată spre ideea de a acapara imaginea publică pentru ca în acest fel să creeze masă critică pentru aprobarea politică a proiectului”. “Şi eu cred că la Roşia Montană vorbim de un caz politic. Or cazurile politice se rezolvă mediatic, nu cu argumente tehnologice”, a afirmat conf. dr. Mircea Maniu.

Articole din aceeasi categorie