Comenzile noi au majorat cifra de afraceri din industrie

industrieÎn primul semestru din acest an, comparativ cu semestrul I 2014, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut cu 1,9% faţă de cea din aceeaşi lună a anului anterior, şi datorită majorării comenzilor noi.

Creşterea cifrei de afaceri din primele şase luni ale anului în curs s-a datorat majorării de 2% înregsitrate în industria prelucrătoare, care a compensat scăderea de 0,9% din industria extractivă. Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în industria bunurilor de capital (cu 7%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 5%), în industria bunurilor intermediare (cu 4,6%) şi în industria bunurilor de uz curent (cu 0,5%), singiura diminuare, de 21,5% fiind consemnată în industria energetică.

Aceeaşi tendinţă de creştere a fost înregistrată şi în ultima lună a intervalului analizat, cînd cifra de afaceri din industrie, pe piaţa internă şi piaţa externă, a crescut cu 7,2% faţă de luna precedentă şi cu 6,5% faţă de luna corespunzătoare din anul trecut. Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că, faţă de luna anterioară, majorarea din iunie a avut la bază creşterea înregistrată în industria prelucrătoare (cu 7,5%), care a compensat diminuarea cu 0,8% din industria extractivă. Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în toate sectoarele: în industria bunurilor de uz curent cu 10,4%, în industria bunurilor de capital cu 9,5%, în industria bunurilor de folosinţă îndelungată cu 6,2%, în industria energetică cu 4,3% şi în industria bunurilor intermediare cu 4,2%. Faţă de iunie 2014, cifra de afaceri din industrie a avansat ca urmare a creşterilor din industria prelucrătoare (cu 7,1%), care a compensat scăderea de 8,3% din industria extractivă. Pe marile grupe industriale, creşteri au avut loc în industria bunurilor de capital (cu 12,3%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 8,1%), în industria bunurilor intermediare (cu 7,6%) şi în industria bunurilor de uz curent (în 5,7%),în timp ce, în industria energetică s-a consemnat o diminuare de 15,4%.

Creştere de peste 2% a comenzilor noi

În aceeaşi perioadă, comenzile noi din industrie, atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă au crescut cu 2,4%, comparativ cu cele din semestrul I al anului anterior, pe fondul majorării înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 19,7%), în industria bunurilor intermediare (cu 5,6%) şi în industria bunurilor de uz curent (cu0,4%), în industria bunurilor de capital comenizile noi menţinîndu-se la acelaşi nivel ca în anul trecut.
În iunie, comenzile noi din industrie au crescut cu 5,9% faţă de luna precedentă, şi cu 5,5% faţă de luna corespunzătoare a anului anterior, ca urmare a avansului înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 18,8%), în industria bunurilor de uz curent (cu 11,8%), în industria bunurilor intermediare (cu 7,3%) şi în industria bunurilor de capital (+3,2%). Faţă de iunie 2014, comenzile noi au crescut cu 5,5%, în urma majorărilor consemnmate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (cu 27,6%), în industria bunurilor intermediare (cu 8,7%), în industria bunurilor de uz curent (cu 4,1%) şi în industria bunurilor de capital (cu 2,5%).

S-au majorat şi preţurile producţiei industriale

Preţurile producţiei industriale pe total piaţă internă şi externă au crescut cu 0,3%, în iunie comparativ cu mai, dar faţă de aceeaşi lună a anului trecut au înregistrat o scădere cu 1,9%.

Faţă de luna anterioară, cel mai mult au crescut preţurile pe piaţa externă (cu 0,5%), în timp ce pe piaţa internă acestea au avansat cu doar 0,1%. Însă, faţă de iunie 2014, preţurile de pe piaţa externă au scăzut cu 2,1%, în timp ce preţurile de pe piaţa internă s-au redus cu 1,8%.
Pe marile grupe industriale, cele mai importante creşteri ale preţurilor, de 0,4%, faţă de luna anterioară s-au înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată şi cea a bunurilor intermediare, preţurile din industria energetică şi cea a bunurilor de uz curent crescînd cu 0,3%. În industria bunurilor de capital, preţurile producţiei industriale au rămas constante. În ritm anual, preţurile din industria energetică s-au diminuat cu 6,8%, în timp ce preţurile din industria bunurilor de folosinţă îndelungată au crescut cu 2,2%.

V.D.

Articole din aceeasi categorie