CNADNR vrea să afle unde şi de ce mergem cu maşina

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunţat că în zilele de 10, 17, 24 iunie și 19 august va fi organizat studiul de circulație „Ancheta de circulație origine – destinație”.

Studiul constituie baza de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocarea bugetelor și ajustarea strategiilor de dezvoltare. Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea de drumuri naționale din România. În aceste puncte vor fi amplasate echipe de recenzori și agenți de circulație care vor invita conducătorii de vehicule pe o bandă de rezervă (acostament sau banda I-a) și le vor adresa un set de întrebări, care vor consta în: * originea plecării în cursa (ex.: București, Zalău) * destinația cursei (ex.: Suceava, Budapesta) * ruta (ex.: București – Pitești – Sibiu – Deva – Arad – Nădlac) * scopul călătoriei (ex.: turistic, afaceri, navetă, alte scopuri) * pentru vehicule de transport marfă: felul mărfii * pentru vehicule de pasageri: numărul de pasageri.

CNADNR susţine că nu vor fi înregistrate datele referitoare la numărul de înmatriculare al vehiculului, numele conducatorului auto sau alte date de înmatriculare – identificare şi că întrebările vizează direcțiile de deplasare, scopul deplasării, natura transportului, informațiile solicitate fiind complet anonime. Recenzorii vor purta ecusoane și vor consemna răspunsurile pe formulare tipărite.

Articole din aceeasi categorie