Clujul – printre zonele cu cel mai mare Clujul – printre zonele cu cel mai mare venit pe cap de locuitor

În România, venitul net anual pe cap de locuitor a crescut cu 18%, în 2018, până la 5.083 de euro, de la 4.556 de euro în 2017 şi 4.181 euro în 2016, iar Bucureşti şi judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov reprezintă polii dezvoltării la nivel naţional.

Rezultatele unui studiu efectuat de GfK România arată că la polul opus al veniturilor nete pe cap de locuitor şi, implicit, cu cea mai mică putere de cumpărare, se află judeţele Botoşani, Vaslui, Călăraşi şi Giurgiu. Ierarhia mai cuprinde judeţele Suceava, Neamţ, Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Teleorman, Olt şi Mehedinţi. Grupul judeţelor cu putere de cumpărare sub media naţională este completat de Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Bacău, Iaşi, Brăila, Tulcea, Vâlcea, Dolj, Caraş-Severin, Gorj, Sălaj şi Mureş. Judeţele situate aproape de nivelul mediei pe ţară din punctul de vedere al puterii de cumpărare sunt Prahova, Argeş, Constanţa, Alba şi Arad.

„Aici se prefigurează creşteri economice notabile, ele servind drept sateliţi ai marilor centre economice şi beneficiază de investiţiile jucătorilor care îşi reamplasează activităţile în proximitatea marilor centre economice care devin neîncăpătoare (Cluj, Timişoara, Braşov).”, se menţionează în concluziile studiului.
Grupul judeţelor cu putere de cumpărare peste medie debutează cu Braşov şi Sibiu, zone unde se configurează o nouă zonă industrială a României care atrage masiv investiţii. Braşovul s-a dezvoltat pe mai multe segmente de piaţă, în principal pe imobiliare şi Business Service, şi deţine cele mai multe parcuri industriale din ţară (10), după Prahova (15) şi Cluj (11). Sibiul a devenit preferatul investitorilor care vin în România, fiind atractiv pentru industria auto şi IT. Cel mai mare angajator industrial din judeţ şi gigantul în industria auto, Continental, şi-a extins investiţia în 2018, urmat de Kika Automatizare, care îşi transferă activităţile în această regiune.

Polii tradiţionali de dezvoltare economică ai României continuă să fie Bucureşti, urmat de judeţele Cluj, Timiş şi Ilfov. În Capitală, puterea de cumpărare este cu cel puţin 20% peste media pe ţară.

Articole din aceeasi categorie