Clujul, printre judeţele cu răspândire regională a gripei

Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), activitatea gripală a evoluat cu intensitate scăzută, cu răspândire regională în judeţele Cluj, Braşov, Sibiu, Prahova şi municipiul Bucureşti.

Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute înregistrate la nivel naţional, în perioada 13 – 19 ianuarie, a fost de 81.646, cu 30,6% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent. La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – a fost de 81.646, cu 30,6% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent, când au fost 117.576 cazuri şi cu 11,4% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară – 73.257, menţionează INSP.

Până acum, gripa a făcut o singură victimă

INSP mai precizează că a fost comunicat un deces nou confirmat cu virus gripal, iar de la începutul sezonului 2019-2020 au fost înregistrate 3 decese confirmate cu virus gripal, din care 2 tip A, subtip (H1)pdm09 şi 1 tip B. „În sezonul precedent, în perioada similară, au fost înregistrate 34 decese confirmate cu virus gripal, din care 24 tip A, subtip (H1)pdm09, 6 subtip H3 şi 4 A nesubtipat. De la începutul sezonului au fost confirmate 243 cazuri de gripă: 29 cazuri gripă cu virus AH3, 32 cazuri gripă cu virus AH1, 52 cazuri gripă A nesubtipat, 130 cazuri gripa cu virus”, se spune în comunicatul INSP. Până în 19 ianuarie 2020 au fost vaccinate antigripal 1.447.831 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii. Institul a mai anunţat că cele 1.389 cazuri de gripă clinică raportate sunt mai puţine cu 40% comparativ cu cele din aceeaşi săptămână a anului precedent, când s-au înregistrat 2.314 cazuri.

De asemenea, au fost raportate 19 cazuri de infecţii respiratorii acute severe , cu 6 mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 39 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Clujul, printre judeţele cu răspândire regională a gripei

  1. careva

    Ce se întâmplă acum cu „virusul ucigaș” este „o afacere”, scrie lector universitar doctor Horea Bădău pe blogul său despre isteria mediatică creată în jurul coronavirusului din China.

    Acesta mai notează că presa scrie despre noi îmbolnăviri, dar omite să noteze despre persoanele care se vindecă, pentru că ar infirma narativa oficială.

    „Din cele 1.400 de persoane infectate, conform statisticilor oficiale, au murit 41. 41 din 1.400. Din cele 41 de persoane care au murit, una singură avea sub 40 de ani, mai exact 36, deci au murit persoane în vârstă, cu sistemul imunitar slăbit. Toate persoanele care au murit, au murit în China. Nu a murit nicio persoană purtătoare a acestui virus în Franța, Statele Unite sau în altă țară. Asta înseamnă că mai contează și calitatea îngrijirilor medicale. Sau prezentarea de urgență la medic, din primele stadii ale bolii. Dar în Wuhan, acum medicamentele antigripale sunt raționalizate (două cutii de persoană la farmacie, unde sunt mereu cozi). Cei bolnavi, din spitale, primesc mâncare la plic (conform unor postări de pe Twitter). Nu sunt chiar cele mai bune condiții pentru ca organismul să lupte cu boala. Multe persoane au fost deja externate (ce s-a întâmplat cu ucigașul, a hotărât să nu mai ucidă?). Este foarte interesant că presa scrie numai despre numărul de îmbolnăviri, nu și despre numărul de vindecări și de externări, ca și cum cei care s-au îmbolnăvit au rămas bolnavi pe viață”, a scris el.

    Acesta mai spune că este o panică indusă pentru a se da iama în farmacii.

    „Cel mai mare ucigaș acum e panica. De ce? Oamenii se îmbolnăvesc la Wuhan și pentru că se înghesuie pe culoarele spitalelor, chiar dacă nu au simptomele îmbolnăvirii cu coronavirus. Și iau virusul din spital. În Franța, după cum spunea azi un medic, oamenii cheamă ambulanța pentru că tocmai au trecut pe lângă un chinez care își sufla nasul în batistă. În România, oamenii golesc farmaciile de antivirale (aflat de la sursă). Cu cât te sperii mai tare, cu atât bagi mai multe antivirale în tine la orice răceală, respectiv chemi ucigașul, pentru că îți scade imunitatea în fața virusului care te poate pune în pericol. Scade și stocul de antivirale, deci când vine ucigașul, ne găsește pe jumătate uciși. Dacă vine. Și când va veni s-ar putea să avem surpriza să nu fie chiar atât de ucigaș. Ceea ce ar face să scadă dramatic audiențele instituțiilor mass-media, precum și profiturile companiilor farmaceutice. Vrea cineva asta?”, a notat dr. Bădău.