Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca 100

p { margin-bottom: 0.1in; line-height: 120%; }

Ovidiu VASU: “CSU Cluj începe un nou secol de viaţă sub semnele continuităţii şi performanţei”

Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca aniversează 100 de ani. O vârstă frumoasă, sub semnele continuităţii şi performanţei. Sunt 100 de ani, sunt însă mai mult de 100 de poveşti. Toate marcate de pasiune, seriozitate, dorinţă de afirmare şi autodepăşire, responsabilitate din partea tuturor celor care au semnat şi semnează în Cartea de Onoare a clubului.

Discuţia pe care am avut-o cu Ovidiu Vasu, director al CSU Cluj-Napoca, s-a oprit nu atât asupra trecutului, cât asupra unor probleme actuale, legate de aniversarea în sine, de noile reglementări legislative ce privesc cluburile sportive universitare, evenimentele trecute şi prezente ale momentului aniversar, ce va avea punctul culminant în Gala de sâmbătă, 28 septembrie, 11. 00, pe scena Casei de cultură a studenţilor.

D.Ş: Ovidiu Vasu, îţi revine onoarea şi responsabilitatea Centenarului, moment unic în viaţa oricărui club şi director de club universitar, cel mai vechi în România.

Ovidiu Vasu: Cel mai vechi şi cel mai mare club sportiv universitar din afara Clujului, clubul sportiv universitar numărul 1 în România. Simbolul “U” Cluj este purtat de sportivii celor 21 de secţii, opt la jocuri de echipă, 13 la sporturi individuale. Dacă e să vorbesc despre echipe, atunci trebuie amintite baschetul, rugby, handbal, volei, toate cu loturi de seniori şi senioare. Sporturile individuale înseamnă atletism, box, culturism, echitaţie, judo, lupte, nataţie, patinaj, schi, scrabble, scrimă, tir şi tenis. Practic, este clubul cu peste 600 de sportivi şi tehnicieni, din care 170 de studenţi şi aproape 200 de elevi. În ultimul ciclu olimpic, sportivii noştri au obţinut în competiţiile la care au luat parte, peste 1243 de medalii, din care 491 sunt medalii de aur! Trebuie să menţionez faptul că peste 360 de sportivi şi antrenori ai clubului au făcut sau fac parte din loturile naţionale ale României, la diferite categorii de vârstă. Nouă sportivi au luat parte la Jocurile Olimpice Rio 2016.

D.Ş: Sunt şanse să avem sportivi ai CSU Cluj-Napoca şi la Tokyo 2020?

Ovidiu Vasu: Este prematur să mă pronunţ. Motivul este simplu, avem mulţi sportivi angrenaţi în faze calificatorii pentru JO Tokyo 2020, sunt în competiţii oficiale pentru realizarea baremurilor de calificare. Mizăm însă pe cinci, şase sportivi. Dacă vor fi mai mulţi, cu atât mai bine.

D.Ş: Să revenim la CSU Cluj-Napoca.

Ovidiu Vasu: Astăzi clubul îşi desfăşoară activitatea într-un sediu modern. Are de mult timp în dotare, o bază de refacere şi recuperare, două săli pentru pregătirea fizică, două microbuze, două autocare. În plus, a fost achiziţionată o clădire cu trei etaje, sunt lucrări de amenajare a propriului cămin pentru sportivi şi antrenori, plus cantina aferentă. Încheiem un secol de existenţă cu bune, cu rele, dar cu gândul la continuitate în ceea ce priveşte activitatea sportivă de performanţă.

D . Ş: Din această toamnă, potrivit unei noi directive, cluburile sportive studenţeşti revin universităţilor în cadrul cărora şi-au desfăşurat activitatea.

Ovidiu Vasu: Din păcate, ne dăm înapoi cu 20 de ani! Am ieşit de sub tutela universităţilor cu 20 de ani în urmă, am obţinut autonomia tocmai pentru că activitatea sportivă de performanţă cere mobilitate, cere independenţă. Toţi aceşti 20 de ani de autonomie au fost benefici cluburilor sportive studenţeşti, care s-au dezvoltat foarte bine. Să ne ducem înapoi cu 20 de ani nu înseamnă altceva decât o diminuare a activităţii sportive de performanţă. Revenirea la universităţi nu este o măsură înâeleaptă deloc. Ar putea fi o măsură bună pentru cluburile sportive studenţeşti cu 3 până la 6, 7 secţii, nu şi pentru cluburi sportive cum suntem noi. Cu alte cuvinte, ca să sintetizez cele spuse, cca 10, 12 cluburi sportive universitare vor trece la universităţile lor, cele mari, cum suntem şi noi, rămânem la Ministerul Educaţiei. Este foarte important ca sportul universitar să aibă autonomie, să aibă libertate. Sunt două concepte de la care trebuie să pornească renaşterea sportului universitar în România. Dacă-l politizăm şi-l îndoctrinăm, nu rezolvăm nimic, sportul de performanţă va dispărea. Oricum este pe cale de dispariţie, vedeţi ce rezultate internaţionale se obţin la nivel de naţionale, de discipline şi ramuri sportive. Îmi aduc aminte de perioada în care ţineam şi noi de Universitate. Mergeam în deplasări pe banii strânşi de la părinţii sportivilor. Banii de la Universitatea erau recuperaţi, dar târziu. Astăzi nu se mai poate face acest lucru, pentru că sportul de performanţă a căpătat cu totul alte valenţe. Altele erau campionatele în urmă cu peste 20 de ani, altele sunt în zilele noastre, când s-a înmulţit numărul de etape pentru o secţie. Şi noi avem opt secţii de jocuri sportive. Să vă mai ofer un argument. În cei 20 de ani de autonomie, CSU Cluj-Napoca a ajuns de la jumătatea clasamentului, primul club sportiv universitar în ţară. Am ajuns aici pentru că suntem de 20 de ani autonomi. Ieşirea noastră era firească la urma urmei. Activitatea într-un club sportiv universitar este total diferită de cea de la catedra universitară. Activitatea sportivă într-un club sportiv trebuie condusă de oameni cu experienţă şi expertiză în domeniul sportului.

D. Ş: O măsură ar fi…

Ovidiu Vasu: Este. Dacă se doreşte cu adevărat resuscitarea sportului universitar, atunci să fie repuse în drepturi asociaţiile sportive universitare şi campionatele universitare la toate disciplinele şi ramurile sportive să fie organizate la modul serios şi nu doar bifate. Sportivii universitari ar fi cheia.

D. Ş: Momentul aniversar a fost anticipat de mai multe evenimente…

Ovidiu Vasu: Încă din luna mai a acestui an am iniţiat mai multe acţiuni dedicate Centenarului. Cele mai spectaculoase au fost expoziţia U 100, Pasajul pietonal de la Bulevardul Eroilor, apoi lansarea volumului aniversar CSU 100, o carte nu numai frumoasă, ci şi utilă, o prezentare cronologică a evenimentelor la toate secţiile clubului. Unele, cum ar fi atletismul, boxul, scrima, tenisul, luptele şi fotbalul începând cu 1919, pe urmă, din anii ’20-’30, înotul, polo, schi, patinaj, tir, iar după război volei, baschet, handbal, rugby, judo. Un alt moment spectaculos este cel al emisiunilor dedicate Centenarului, 100 de poveşti pentru 100 de ani, la care am invitat sportivi, antrenori, personalităţi ale vieţii publice apropiate nouă. Sunt 100 de clipuri, 100 de momente, 100 de poveşti pentru 100 de ani. Tot la evenimente se încadrează turneele roganizate de diferite secţii ale clubului, toate sub semnele Centenarului. Au fost şi sunt turnee aniversare, binevenite în ideea începerii noului sezon competiţional pentru multe dintre echipele noastre.

D. Ş: Să ne oprim asupra Galei de sâmbătă, 28 septembrie.

Ovidiu Vasu: Toate momentele amintite au un punct comun, Gala de sâmbătă. Vom prezenta în premieră, Imnul oficial al CSU Cluj-Napoca. Am avut un Imn la 90 de ani, cântat de un cor mixt. Acum la 100 de ani, Imnul este cântat de un cor bărbătesc, cel al Academiei Naţionale de Muzică “Gheorghe Dima”. Mizăm pe o participare numeroasă, cca 400, 450 de invitaţi. Va fi Gala unor alese prezenţe, poate şi a unei surprize, totul la faţa locului sâmbătă, 28 septembrie.

D.Ş: La aniversarea U 90, fotbalul “U” Cluj a fost absent. Cum va fi anul acesta?

Ovidiu Vasu: În expoziţia U 100, deschisă în centrul Clujului, multe postere au reprezentat fotbalul “U” Cluj. Nu ştiu câţi cunosc istoria ultimilor ani, dar… În 1992, prin ordin de ministru, secţiiele de fotbal din cadrul Universităţilor şi-au schimbat statutul, devenind societăţi sportive epe acţiuni, independente de cluburile mamă. Aşa a fost la Timişoara, la Craiova, la Iaşi, toate secţiile de fotbal şi-au schimbat identitatea. Era normal să se întâmple aşa. Să revin la întrebare. Noi am invitat reprezentanţii fotbalului “U” Cluj la Gala U 100. Vor fi prezenţi Remus Câmpeanu, Remus Vlad, Sorin Bagiu…, 10, 15 fotbalişti, cei care au scris istoria fotbalului “U” Cluj în anii ’60-’70.

D. Ş: CSU Cluj începe un secol nou de viaţă.

Ovidiu Vasu: Da, începem un secol nou de viaţă, un CSU Cluj-Napoca tânăr, frumos, puternic, aşa cum îi stă bine unui club sportiv studenţesc important. Un secol nou care trebuie să însemne continuitate, să însemne performanţă. Dobândirea autonomiei şi libertatea sportului de performanţă sunt conceptele de la care trebuie să pornească relaxarea sportului în România. În final, ţin să mulţumesc Ministerului Educaţiei Naţionale, Universităţii Babeş-Bolyai, Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’, Universităţii Tehnice, Consiliului Local şi celui Judeţean pentru sprijinul acordat. Ţin să mulţumesc sportivilor şi antrenorilor pentru efortul şi abnegaţia de care au dat şi dau dovadă.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie

One Response to Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca 100

  1. Călin

    Te apucă rîsu-plînsu cînd vezi pe măna cui a încăput clubul. Ce grad are, dacă are, al cui ginere este?