Circa două milioane de maşini “verzi”, în UE

În 2017, în Uniunea Europeană (UE) erau înmatriculate 262 milioane de maşini, iar aproximativ două milioane (0,8%) din acestea erau vehicule electrice sau hibride care pot fi acţionate în combinaţie cu un motor pe benzină sau pe motorină, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În ultimii ani s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de vehicule electrice şi hibride în statele membre ale Uniunii. În special numărul maşinilor hibride cu un motor pe benzină şi unul electric din 2017 (1,5 milioane) era de aproape şapte ori mai ridicat decât în 2013 (0,2 milioane).
În rândul statelor membre pentru care sunt disponibile date, există 5 ţări în care mai mult de 1% din vehiculele înmatriculate în 2017 erau electrice sau hibride: Suedia (2,4%), Polonia (1,9%), Marea Britanie (1,5%), Franţa (1,4%) şi Belgia (1,2%). În 8 ţări – Luxemburg, Finlanda, Austria, Cipru, Estonia, Spania, Lituania şi Portugalia – sub 1% din vehiculele înmatriculate erau electrice sau hibride, iar în 11 state – Danemarca, Malta, Italia, Irlanda, Germania, România, Slovacia, Ungaria, Letonia, Cehia şi Croaţia – sub 1% din vehiculele înmatriculate erau electrice sau hibride. Eurostat menţionează că în cazul Italiei datele disponibile sunt din
anul 2016, iar în cazul României datele disponibile sunt din anul 2015.

Articole din aceeasi categorie