CEO Conference – Shaping the Future, conferinţă despre “slowbalizare”

În 27 noiembrie, Grand Hotel Italia va găzdui CEO Conference – Shapig the Future, eveniment care va reuni la Cluj-Napoca liderii celor mai mari companii din România pentru a discuta despre Slowbalization – Leading in Turbulent times”, într-un eveniment marca Doingbusiness.ro.

Înregistrarea la eveniment se poate face pe pagina www.ceoconference.ro

În cadrul evenimentului, reprezentanți ai unor brand-uri puternice, executivi din companii care lucrează în principale domenii ale economiei din România – de la finanțe, bănci, asigurări, tehnologie, logistică, până la automotive și consultanță – își vor expune viziunile și vor căuta soluții pentru o economie care, la nivel global, este tulburată de incertitudini politice și războaie comerciale.

Pornind de la termenul inventat de futurologul Adjiedj Bakas, autorul cărții «The New Renaissance», Doingbusiness organizează, pentru a doua oară în România, o conferință dedicată fenomenului de slowbalization – contextul economic în care globalizarea stagnează, apare noul naționalism, iar regionalismul și patriotismul sunt invocate din ce în ce mai mult.

În mesajul transmis participanților la CEO Conference, futurologul Adjiedj Bakas a explicat cum deschiderea granițelor ca urmare a globalizării a transformat țările din Estul și Sudul Europei în state furnizoare de așa numiți „youngsters”. „Italia, Portugalia, România își exportă tinerii promițători în Germania sau Scandinavia. Îmbătrânirea populației este deja o problemă în aceste state, unde devine o chestiune şi mai severă. Este important pentru ţări precum România să încerce să inverseze procesul de emigrare. Imigrația dinspre alte popoare nu este o soluție”, crede Bakas.

Subiectele conferinţei

Conferința este structurată în două părți. Primul panel este dedicat discuțiilor despre leadership în vremuri de incertitudine: * Slowbalizarea – catalistul unei noi crize? * Noua logică a competiției – în contextul schimbărilor modelelor de colaborare între jucătorii economici și a exigențelor sporite ale consumatorilor * Guvernanță corporativă – sisteme de gestionarea riscurilor * Colapsul de competență – crearea de structuri organizaționale care să preia responsabilități în cazul unui colaps neintenționat de competență managerială * Criza de talent – este recalificarea forței de muncă o soluție?

În cel de-al doilea panel vor fi dezbătute subiecte legate de inovații transformative și va cuprinde subiecte precum: * Criza de încredere – amplificarea pe rețelele sociale a știrilor defăimătoare poate aduce prejudicii importante imaginii unui brand. Cum se pot evita sau gestiona astfel de situații. * Orientarea către client – care sunt tehnologiile cele mai eficiente pentru care susțin excelența în relațiile cu clienții * Proiecte transformative – rolul transformării digitale în contextul clădirii unei organizații agile * Inteligență artificială – o nouă eră de experimentare, co-creare, platforme și ecosisteme de business – toate alimentate de inteligență artificială și advanced analytics * Reorganizarea modelelor de business – cum poate fi abordată remodelarea organizațională pentru a combina cel mai bine capabilitățile tehnologice cu cele umane.

Printre speakeri se numără: Mark Davis, Country Director EBRD (European Bank for Reconstruction and Development); Virgil Soncutean, CEO Allianz-Țiriac Asigurări; Madalina Teodorescu, Vice-Presedinte FIRST BANK; Marius Perșinaru, CEO Schneider Electric; Iulian Trandafir, CEO Alliance Healthcare; Lucian Anghel – Președinte BVB; Violeta Luca, General Manager Microsoft România, Florin Popa – Member of the Board and B2B Director Orange România; Gabriel Pavel, Balkans Sales Director Fujitsu Global; Gabriel Ivan, Country General Manager Chep Romania; Valentin Stănescu, General Manager Dell Technologies România; Costin Avram, General Manager Crystal System.

Articole din aceeasi categorie