CEC amână plata ratelor la credite

CEC Bank a amânat pentru 30 de zile plata ratelor la creditele acordate persoanelor fizice, astfel că aceştia vor putea să-şi plătească ratele oricând, în termen de maximum 30 de zile de la scadenţă. Pentru perioada de amânare de 30 de zile nu se vor aplica penalităţi, iar clienţii nu vor fi raportaţi la Biroul de Credit. Durata contractului va rămâne neschimbată, deci nu va fi necesară semnarea unor acte adiţionale.
Măsura se aplică tuturor clienţilor care nu dispun în conturile deschise la bancă, la data scadenţei, de sumele aferente plăţii ratelor la credite şi limite de credit prin carduri, fără a fi necesare demersuri suplimentare şi este valabilă pentru toate creditele: pentru locuinţe, pentru consum sau pentru limite de credit prin carduri.
Banca sfătuieşte clienţii care au acces la internet banking sau/şi mobile banking să îşi ramburseze ratele chiar şi în această perioadă, deoarece la următoarea scadenţă vor avea o presiune mai mare asupra bugetului, având de rambursat şi rata amânată, şi rata scadenţă din luna respectivă.
CEC Bank a anunţat recent posibilitatea deschiderii conturilor la distanţă, 100% online, inclusiv pentru clienţii noi prin intermediul serviciului CEC IN.

Articole din aceeasi categorie