Candidaturile lui Boc şi Tişe, validate de BPN al PNL

Biroul Politic Naţional al PNL a validat, luni, cea mai mare parte a candidaţilor la funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ şi de preşedinte de Consiliu judeţean.
„Biroul Politic Naţional al PNL a validat cea mai mare parte a candidaţilor la funcţia de primar de municipiu reşedinţă de judeţ şi de preşedinte de Consiliu judeţean. Nu am validat candidaturile în câteva judeţe, cum ar fi Bihor, nu pentru că domnul Bolojan nu ar fi candidatul care de departe are şansa de a câştiga cu un scor zdrobitor, mai avem în derulare un sondaj la nivelul judeţului pentru a stabili cel mai bun candidat la preşedinţia CJ. De asemenea, nu am validat candidaturi în judeţele unde se poartă negocieri cu alte formaţiuni politice de Opoziţie cum ar fi Galaţi, Maramureş, Brăila şi este necesar pentru a putea valida candidaţii să se ajungă la o formulă politică de colaborare cu partidele de dreapta astfel încât să maximizăm şansele de a câştiga şi în aceste judeţe. Au fost amânate validările în încă trei judeţe din motive care ţin tot de nevoia finalizării unor cercetări sociologice, astfel încât să determinăm candidatul care este cel mai potrivit”, a anunţat Orban, la finalul şedinţei conducerii PNL.
Printre cei validaţi se numără Emil Boc la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca şi Alin Tişe la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

Articole din aceeasi categorie

One Response to Candidaturile lui Boc şi Tişe, validate de BPN al PNL

  1. pop

    Unul cu mizeria din Somes, celalalt cu gunoiul si mizeria de la Pata R. Votati-i clujeni …