Burleanu și Belodedici au conferențiat la Cluj-Napoca

· Președintele Federației Române de Fotbal și fostul mare fotbalist, în prezent ambasador al EURO 2020 la București, au anunțat, la Cluj, că biletele pentru turneul final al întrecerii continentale vor fi puse în vânzare începând cu 12 iunie a acestui an. Biletele pot fi cumpărate exclusiv de pe site-ul UEFA, la adresa http://euro2020.tickets.uefa.com. Până atunci, doritorii își pot deschide cont pe site-ul forului respectiv, pasul fiind obligatoriu în procedura de achiziție. Dacă cererea de bilete depășește numărul acestora, atunci se va apela la o loterie organizată de UEFA.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, Lucian Sânmărtean și unul din foștii componenți ai „Generației de Aur”, Miodrag Belodedici, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni, cu două echipe, Steaua București și Steaua Roșie Belgrad, desemnat ambasador al EURO 2020 la București, s-au aflat, marți, la Cluj, însă nu doar pentru meciul României cu Insulele Feroe, din preliminariile Campionatului European, care s-a disputat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, ci și pentru o conferință de presă, care s-a desfășurat la Grand Hotel Napoca. Tema conferinței a fost legată de biletele pentru meciurile pe care București le va găzdui la turneul final al europeanului de anului viitor, precum și de programul de voluntariat derulat cu prilejul acestui eveniment major. Concret, aceștia au oferit informații utile despre cum vor putea fi achiziționate biletele. Cu prilejul conferinței de la Cluj a fost lansată secțiunea de ticketing de pe site-ul Federației Române de Fotbal. În ceea ce privește prețul biletelor, reprezentanții FRF nu au încă un răspuns foarte clar, însă se știe doar că vor exista cinci tipuri de bilete. Răzvan Burleanu a oferit, totuși, un indiciu, în privința costurilor legate de bilete, afirmând că acestea vor fi la nivelul europeanului din 2016. Or la turneul respectiv, biletele în faza grupelor au costat între 25 și 145 de euro, în funcție de categorie, în vreme ce în prima fază eliminatorie, respectiv „optimi” de finală, un bilet a fost evaluat la fel, între 25 și 145 de euro. Un alt subiect dezbătut la conferința de ieri a fost cel al voluntariatului.

Șeful FRF, Răzvan Burleanu, a explicat că EURO 2020 este un eveniment unic pentru România, în cadrul căruia trebuie să se implice cât mai mulți oameni și a făcut apel la tinerii care doresc să se înscrie ca voluntari. Burleanu crede că pentru meciurile rezervate Bucureștiului vor fi nevoie de aproximativ 1000 de voluntari

Cristian FOCȘANU

Articole din aceeasi categorie